[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

luni, 8 decembrie 2008

Exista Dumnezeu

Intr-o zi am murit.Nu imi mai aduc aminte cum.Nici macar nu imi mai duc aminte drumul pana in rai.De fapt cred ca numai eu ii spun rai.Oamenii de acolo nu ii spuneau nicicum.O voce s-a apropiat de mine chiar in momentul in care am ajuns si mi-a zis: “Bine ai venit.Ai murit”.Vocea nu se vedea se auzea doar.Era o voce calda si calma asemanatoare cu vocile oamenilor de succes care vorbesc intr-un interviu despre felul in care au reusit in viata.”Sunt aici ca sa-ti fac cunostinta cu oameni.Doresti sa cunosti pe cineva in mod special?

”M-am uitat la prietenul meu caci am uitat sa va spun ca murisem impreuna cu un prieten.M-am uitat deci la prietenul meu si am spus “Da, as vrea sa-l intilnesc pe Shakepeare”.Vocea mi-a raspuns foarte amabil ca nu se poate.Am intrebat de ce.Mi-a spus ca Shakespeare murise in alta epoca si ca eu nu ma pot intilni decit cu oameni din epoca in care am trait.Imi parea faorte rau.Vocea astepta.I-am spus politicos ca nu mai voiam sa cunosc pe nimeni altcineva.Poate mai tirziu.A plecat.

Zilele au inceput sa curga .Ne aflam intr-un loc cu multa iarba care crestea pe niste trepte de pamint formind astfel un imens amfiteatru verde.Nu batea vantul niciodata.Si deseori era innorat.Ne plimbam si nu faceam nimic alttceva.Nu mancam, nu dormeam, nu strigam si gandeam mult mai putin decat atunci cind eram in viata.Dar de plimbat ne plimbam foarte mult.Nu stiu daca mergeam sau pluteam usor deasupra pamantului si doar gandul ne oprea in timp ce corpul nostru mai inainta putin din inertie asemeni bilelor de carling pe gheata.Erau foarte multi oameni in jurul nostru.Si ei faceau acelasi lucru.Ma plictiseam.Am chemat vocea.Amabila vocea a venit foarte repede.I-am spus ca ma plictisesc.M-a intrebat ce-as vrea sa fac.I-am raspuns ca as vrea sa fac orice in afara de a ma plimba: sa muncesc ceva, sa tai lemne, sa scriu, da, sa scriu si dupa aia sa pot manca ceva si sa beau un pahar de vin rosu, sa pot sa vorbesc mult, mult de tot, sa simt ca traiesc. Vocea a ris si mi-a spus ca nu ma aflu acolo ca sa traiesc si ca in curind ma voi obisnui cu asta.Apoi mi-a dat citeva trasee noi de plimbare.

”Voi mai iubi vreodata? am intrebat.Vocea a ris din nou dar intr-un fel care mi-a rascolit inima: pentru ca radea tata si eu ma uitam la el de pe olita, apoi brusc a inceput sa rida frate-meu si eu rupeam bilete la casuta loto facuta din scaune de bucatarie, “hahahaha" rase mama si am luat la facultate, “Maria de ce rizi cind facem dragoste? Nu mi se pare comic, nu vrei sa te implici?”, "Doamne ce frumos ploua vreau sa nu se termine cu rasul!!", “Tati tine-ma pe genunchi!!! -Dadada te tine tati si te invarte cu avionul!!! Razi, da razi bumbacule mic ce esti! Razi!!!” ”Stop!” imi spuse vocea calma.

A doua zi am scris in palma cu un marker negru: EXISTA DUMNEZEU.”-Hai du-te pe pamant.N-am mai vazut suflet ca tine, parca n-ai veni de-acolo”,imi spuse vocea zambind.In acelasi moment am ajuns pe un hol pustiu.Si racoros.Era vara iar holul era al unui spital.Foarte curat si foarte lung.De o parte si de alta se aliniau pierzandu-se in departare usile saloanelor.Unele dintre ele erau intredeschise si permiteau luminii de afara sa taie ciudat intunericul holului.Oricum lumina nu se chinuia prea tare sa intre in spital ferindu-se parca de o boala necunoscuta.Era o lumina lenesa.Lenesa si bej.Ca o simfonie de Mahler.Vantul adia usor si m-am gandit ca niste perdele ar fi dat bine in lumina acelei zile.M-am uitat la prietenul meu.Era linga mine si ma privea intrebator.

”Hai sa le spunem oamenilor din saloane ca exista Dumnezeu” i-am zis.”Hai!” mi-a spus el.Brusc ne-a cuprins pe amandoi sentimentul si infrigurarea lucrului maret pe care aveam sa-l infaptuim.Ma deranja putin faptul ca eram invizibili dar m-am remediat pe data spunandu-mi ca mortii nu pot avea orgolii.La urma urmei de ce sa fim vazuti? Eram mesagerii lui Dumnezeu. Am ales un salon la intamplare.Am intrat si dintr-o data lumina s-a albit si ne-a adus aminte ca e vara.Soarele era puternic iar verdele de-afara semana cu coperta unei carti despre broscoi.Sase paturi se impartisera in doua tabere de cite trei aliniate fata in fata.Un sir de ferestre semimurdare arbitra aceasta confruntare nemiscata.O fringhie de care atarnau rufe albe traversa in diagonala salonul patrat.Tineti minte aceasta fringhie.In rest noptiere, portocale, sucuri cu muste insistente la gura lor, portocale, reviste din mai multe saptamani sau luni, ceasuri si un radio, sertare albe de metal, borcan de pipi, plosca, maruntis, halate albe atarnate dupa usa, un tablou cu Bucegii prin anii ‘70 - nu stiu cum mi-am dat seama pentru ca Bucegii nu s-au schimbat foarte mult, dar stiam sigur ca fotografia era din anii 70 - tigari, da, da, tigari si doua deodorante, sapunuri, hartie igienica aspra si nu in ultimul rind cinci barbati si un copil.

Prietenul meu s-a asezat linga unul dintre ei si a inceput sa-i citeasca la ureche din cartea pe care acesta o rasfoia.Barbatul a adormit.Nimic special nu aveau cei cinci barbati.Aratau ca niste oameni care lucrasera impreuna intr-o intreprindere de masini si utilaje de constructii si hotarasera de comun acord sa se imbolnaveasca .Acum taceau.Copilul in schimb desi palid avea ochii vii. Albastri si vii.Si ne dadea senzatia ca vrea sa strige ceva dintr-un moment in altul.Avea o pijama alba cu dungi caramizii, mai scurta decat el. Era un copil frumos care astepta sa strige. Respira greu.”Cum facem? Hai sa le dam un semn”, i-am spus prietenului meu.”Singurul semn credibil ar fi sa rasturnam ceva” mi-a raspuns el.”Da si tu cu mina peste fringhia de rufe” imi zise indreptandu-se spre usa salonului.”N-au cum sa nu observe ca se misca asa, dintr-o data”.Copilul ma privea fix in ochi.Dintr-o data am lovit tare cu mina franghia de rufe. Prietenul meu a deschis usa salonului.

Copilul striga:”Uite,uite,uite,uite se misca franghia,uite-o cum se misca, uitati-va, uita-te nene, uitati-va!!!”.”Ce-ai ma copile esti nebun? Nu vezi ca s-a deschis usa la salon?E curent,Doamne iarta-ma, ca m-ai si speriat”.Copilul striga in continuare plangind:”Nu, nu-i adevarat s-a miscat singura, nu-i adevarat”.”E curent,m-auzi?” striga alt barbat.”Da chiar, ia du-te si inchide usa si nu mai tipa. Parca ti-era rau”.Copilul a inchis usa in urma noastra.

“De ce-ai deschis usa?”l-am intrebat pe prietenul meu.”Pai nu trebuie sa mergem?Sau vrei sa mai stam?”

Copilul plangea dar obrajii lui erau mai rosii ca niciodata.A doua zi l-au externat.Barbatii taceau.Vocea radea.


Sfirsit

L-am scris demult.Prin facultate.

22 de comentarii:

  1. wow, that was awsome ;))
    ai citit cei 5 oameni pe care ii intalnesti n rai de mitch albom? e f tare.ti-o recomand..dk nu o gasesti in ro in eng sigur. (: zuity drimz.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Inaltatoare" poveste. :) Citind-o, mi-l inchipui pe Steinhardt scriind o carte cu Eliade.

    RăspundețiȘtergere
  3. si inca o carte tot de mitch albom...inca o zi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Text inteligent dar de un talent mediocru. Bun pentru un blog, de altfel.
    Alex Stefanescu

    RăspundețiȘtergere
  5. Textul a fost scris demult, dupa cum spunea Tudor. Sincer, cred ca a depasit stadiul de "talent mediocru".

    RăspundețiȘtergere
  6. Iti recomand "Oscar si tanti Roz" - Eric-Emmanuel Schmitt

    RăspundețiȘtergere
  7. Haha, interesant; ce ai scris imi aduce aminte de ce am discutat azi pe un alt blog: oamenii nu pot percepe Raiul; pur si simplu nu avem capacitatea asta. Fain postul oricum, mai ales scenele din copilarie sunt veridice.

    RăspundețiȘtergere
  8. raiul e plictisitor, dar oare iadul cum e??????

    RăspundețiȘtergere
  9. Mie imi place. Imi reflecta o imagine curata, simpla, impacata, fara distorsiuni, poticneli si aberatii.

    RăspundețiȘtergere
  10. @acela : cata certitudine exista in ce ai zis ?din cele citite sau auzite ai dedus faptul ca raiul e plictisitor?pai ar trebui si despre iad ceva nu ? :-/

    nu putem afirma daca raiul sau iadul e plictisitor sau nu,atata timp cat nu am fost acolo .depsre viata putem zice 6959493 lucruri,pentru ca momentan inca suntem vii .

    scepticismul inca persista .chestiile religioase inca depasesc capacitatea naturii umane de a se raporta la ele

    RăspundețiȘtergere
  11. fiecare are propia viziune asupra railui,dar un lucru il stim toti,acolo este linistea pe care n`o gasesti aici,sau daca o gasesti,nu dureaza

    RăspundețiȘtergere
  12. daca ne.am pus nadejdea doar in viata asta, suntem niste nenorociti

    RăspundețiȘtergere
  13. believe or not...unchimiu poate vedea entitati uneori...si cainele le poate vedea/simti...paradoxal, el este ateu :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  16. mi-a placut.
    eu n-am vazut inca raiul. am sa ma gandesc la el maine.

    RăspundețiȘtergere
  17. Mi-au dat lacrimile... Nu stiu de ce. M-a impresionat.
    Am perceput acest post ca pe un vis pe care l-as fi avut eu insami. Am avut fiori pe sira spinarii la final.
    Dumnezeu exista, el exista pentru mine, pentru tine SI pentru cei pentru care franghia se misca din cauza curentului.
    Rasul din final al vocii e plin de intelesuri.

    RăspundețiȘtergere
  18. Frumos!...si curat ... imaculat! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  19. Exista Dumnezeu!!! Adevarat! Dar de ce exista atata rau in lumea asta?

    Oare Dumnezeul despre care vorbesti in acest post este Dumnezeul adevarat?Dumnezeul UNIC? Dumnezeul care a creat totul, atat pe mine cat si pe tine?

    Se poate, cateodata, sa ne facem o anumita conceptie/imagine despre Dumnezeu (ne facem un Dumnezue propriu in mintea noastra si ii dam anumite atributii, dupa cum credem noi ca este el), si ne "inchinam" unui Dumnezeu care de fapt nu exista, ne inchinam unui Dumnezeu fals.

    Cele 10 porunci (decalogul) exprima cel mai bine caracterul si personalitatea lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  20. Deci? Exista Dumnezeu!
    Totusi stau si ma intreb...de vocea aia ati uitat? a ciu era vocea? Sf. petru? nu...pt. ca deja erai in rai. Chiar nu trebuia sa stai in fata unei porti imense, sa dai nas in nas cu acel sfant? N`am citit biblia dar park asa trebuia sa se intample.
    Sa revenim la voce. Sau nu.
    Se termina aici comentariul meu.
    La revedere.

    RăspundețiȘtergere
  21. Si ce este mai important.
    Dumnezeu nu exista dar, este cel mai important pt. psihicul uman sa existe, trebuie sa existe acolo sa`ti spui "Da, exista Dumnezeu, maine am o zi grea, Doamne ajuta. (auto...auto...)
    Itelege`ti ce vreau sa spun?

    RăspundețiȘtergere