[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

joi, 31 decembrie 2009

Ta too or not Ta too. Spunk Mania.

Se pare ca dezbarerea pe tatuaje a aprins spiritele. Am vazut comentarii lungi, aprinse sau foarte interesante. Am vazut si povesti. Concluzia, aici pe blog, e ca lumea e ''very open minded'' fata de tatuaje sau daca nu e ''open minded'' cel putin e toleranta. Ideea dezbaterii a fost starnita de faptul ca niste buni prieteni au deschis pe Calea Dudesti un shop de underculture care are la baza un salon de tatuaje. Spatiul e insa mai mult decat atat.

Iata declaratia lor:

Spunk înseamnă un mic shop de underculture de pe Dudeşti. Primul din România, care oferă oamenilor un loc în care să-şi poată exprima liber curajul şi creativitatea. Nu suntem doar un salon super tare de tattoo&pierce, suntem muzică "selectă” (electro-alternativ, metal, hardcore), suntem tot felul de chestii mici şi total inutile care te ajută să depăşeşti blazarea de zi cu zi şi suntem atmosfera perfectă de joacă, design şi orice alt fel de artă care face bine la suflet, pentru oricine are ceva mai mult de spus.
Spunk. Primul loc de dezvoltare underculture din România.
Tatuaje, pierce-uri, muzică & tot felul. Calea Dudeşti 155. spunker.ro.

Uite si filmuletul:



Si surpriza mea:

Pentru primii 30 de sositi la Spunk pe Dudesti baietii au facut un voucher pe care daca il prezinti ca print sau, simplu, de pe telefon beneficiezi
de 50 de lei noi discount la tatuaj.

Adio 2009! Bine ai venit 2010!

In seara asta la 19:30 ne despartim de 2009 in Piata Constitutiei. Ne vedem acolo cu fanii Vama care au ramas in Bucuresti si care au chef sa urle alaturi de noi. Hai, la multi ani!!!

miercuri, 30 decembrie 2009

Ta Too or not Ta Too ?

Va invit la o dezbatere legata de tatuaj. Argumente pro si contra. Ti-ai face? De ce? Sau de ce nu? E tatuajul o forma de mimetism? Te scoate din multime? Sau e o declaratie de personalitate pe care doar imprimandu-ti pielea ai putea sa o faci? E o atitudine? Sau o platitudine? Regreti ca l-ai facut? Stii sa-l porti sau te jeneaza? Nu e o tema noua, dar aceasta dezbatere serveste unui post viitor legat de un "shop de underculture" pe care vreau sa vi-l prezint. Declar dezbaterea deschisa. Ta'Too or not Ta'too?

marți, 29 decembrie 2009

Sa nu uitam cine a fost Enescu.

Multa lume sustine ca Enescu a fost un mai mare violonist decat compozitor. La Bucuresti, anul acesta, Maxim Vengerov a spus pe scena festivalului Enescu ca acesta a fost idolul lui in materie de vioara. Am ales aceasta bucatica pentru ca e toata Romania in ea, plus geniul lui Enescu. Bucurati-va!

duminică, 27 decembrie 2009

Vama la Cerbul de Aur.

Iata ca in sfarsit ne tinem de promisiune si anuntam show-ul Vama de la Cerbul de Aur.

In noaptea asta de la 01:40 sau si mai specific in dimineata de luni 28 decembrie de la 01:40 pe TVR 1 puteti urmari 90 de minute de show VAMA.

Cerbul de Aur a fost pentru noi cel mai important moment din 2009. Materialul din noaptea asta este o surpriza si pentru noi pentru ca nu l-am vazut pana acum. Tot ce ne amintim este explozia de muzica, emotiile si forta celor 4.000 de oameni care au cantat cu noi.

Asteptam comentariile voastre aici, dupa show!

The Vama Show luni 28 decembrie ora 1:40 AM!!!!

vineri, 25 decembrie 2009

Rrom Revelion

Rromii n-au a se plange. Cel mai important post comercial de televiziune le ofera revelionul. "Revelion fara numar" Sau mai bine zis: Daca esti tigan, te uiti la PRO TV. Si castigi!

Asa ca sa nu mai spuna Madonna prostii. Care discriminare?

Intrebarea care se ridica: Romanii la ce se uita de revelion?

What is Christmas?

An opportunity for sending messages u didn't compose.

Hai sa ne jucam de-a mesajele idioate de Craciun ca sa-i inspiram pe toti ridicolii care vor sa le foloseasca la anul. Incep eu:

Fie ca lumina stelei care i-a condus pe magi sa va orbeasca atat de tare incat sa nu mai gasiti drumul catre hypermarket-uri si astfel sa fiti nevoiti sa stati acasa aplecati asupra versurilor din cartea cu colinde. Fie ca nasterea lui Isus sa nu va prinda ragaind a porc si apa minerala amestecata cu vin. Fie ca semnificatia reala a Craciunului sa nu fie ascunsa de sclipirile magice ale instalatiei de brad. Fie ca goana dupa cadouri sa nu va aduca in situatia extrema de a uita cum sa le daruiti. Craciun linistit!

Alte idei :)?

miercuri, 23 decembrie 2009

Cand e iubire

Iubire e cand in raport cu ea tot ceea ce fundamentezi pe ratiune nu functioneza.

Liniste e cand accepti ca nu trebuie sa fundamentezi iubirea pe ratiune.

Colesterol

Vrei sa-mi spui ca ar trebui sa facem un armistitiu de Craciun? Bine. Sunt dispus. Ce urmeaza?

marți, 22 decembrie 2009

Mainile. Studiu ingeresc

- Vezi? Cat de mici sunt? Ca doua gogoase minuscule, nefolositoare. Sau ca doua castane. Observi cum se misca, spasmodic? Si prelungirile alea scurte... Curand vor creste. Alea se numesc degete. Ingerul senior zambea si il privea cu serenitate pe ingerul aspirant. – Da. Bucatile astea mici de carne cu degete se numesc maini si sunt absolut nefolositoare in prima lor faza, conchise ingerul senior. Candide, insa, trebuie sa recunosti. Redeveni serios. – Observa, te rog, pielea acolo unde se intalneste mana cu antebratul. Face niste cute, se ingramadeste parca acolo, ca un surplus de carne. Pielea se va intinde pe masura ce timpul trece si bratul Omului va creste. Mainile lor cand sunt mici... nu prevestesc nimic din calatoria ce va urma. – Ce va urma? intreba puiul de inger. – Hai sa-ti arat. Uite aici, de exemplu: vezi ca degetele s-au lungit... si s-au incolacit pe betigasul asta de parca se agata disperate de el. La capat, unde se intalnesc ca sa stranga betigasul, sunt mai albe si imediat mai sus, usor rosietice. Sunt primele lor semne de invatatura. Se concentreaza sa scrie.

Asta cu scrisul e o inventie de care noi ne-am amuzat teribil cand s-a intamplat. Ei nu prea tin minte si au nevoie sa-si puna gandurile in siguranta. Pentru asta folosesc hartii. Hartiile sunt un soi de invelis de mergolymina pe care o usuca si o zgarie usor cu lichid inchis. Cand invata sa scrie se concentreaza puternic si strang betigasul cu trei degete, atat de tare incat sangele paraseste varfurile degetelor. Cu varsta, se obisnuiesc. Acum nu e mare diferenta intre mainile barbatilor si ale femeilor. Sunt maini de baieti si de fete. Dar capata delicatete, vezi? Incheietura nu mai este atat de umflata si degetele alungite par atat de fragile. Stii cu ce seamana? Cu antenele de la hypogrumii nostri. – Asa e, ai dreptate. Doar ca hypogrumii au cerculete egale jur imprejurul antenelor. – Da, dar felul in care se misca si lungimea lor seamana. – Mai vreau... - Uite aici. O mana de mama, cum strange manuta copilului ei. Din pacate, asta e un gest disperat. Vezi cum s-a inclestat mana mai mare si aproape ca a ascuns in ea pe cea a pruncului. Aici, el e pe cale sa vina la noi si maica-sa nu se poate desparti de el. Ii strange mana cu putere, o inclestare disperata.

Mainile lor spun mereu foarte multe lucruri. Daca s-ar preocupa mai mult, daca si-ar urmari mainile unii altora ar afla mai multe. Prefera sa se priveasca in ochi. Au senzatia ca acolo sta adevarul. Ciudat. Spun ca ochii nu mint. De fapt, mainile nu mint. – Ce tare il strange de mana... Ce sunt dungile alea albastru-verzui de pe mana mamei? – Sunt vene. Incep sa apara odata cu framantarile lor. Traficul sangelui. Isi fac loc si se zbat parca sa demonstreze ca sunt acolo. Dumnezeu a creat omul, stii, dar e atat de complex... nici eu nu stiu cum functioneaza toate. Ei insisi isi petrec mare parte din viata incercand sa afle. Oricum venele astea sunt niste canale subtiri prin care alearga substanta care ii hraneste. Pe masura ce imbatranesc si incep sa simta tot mai mult, sangele strabate canalele alea cu viteze diferite. Si uite asa venele incep sa iasa la iveala si le poti vedea cum parcurg mainile si picioarele. – Nu-mi place imaginea asta... sa mergem mai departe... - Bine, dar sa stii ca trebuie sa inveti si bune si mai putin bune... Ma rog.
Uite aici, vezi mana asta alba cu degete prelungi. Priveste ce frumos se unduiesc. Vezi cum atinge puful de pe fata arsa de soare a baiatului. Pentru asta se pare ca merita sa ai maini. Asa mi-a spus odata Dumnezeu. Oamenii au puterea asta de la Dumnezeu. Ei simt cu mainile si transmit. Fiori de caldura traverseaza acum trupul baiatului cu fata arsa de soare. Pentru ca ea este iubita lui. Si ii spune asta cu mana. Doar ii atinge fata si el inchide ochii si simte ca e iubit. Sau aici, vezi? Pe banca asta. Uite-le cum se impreuneaza. – Da' de ce nu-si spun nimic? Stau asa lipiti si-si amesteca mainile. – Sunt la inceput astia doi. De-abia s-au cunoscut. N-au curaj sa spuna lucruri si lasa mainile sa vorbeasca pentru ei. E momentul cand oamenii sunt cel mai aproape de noi. Nimic nu-i tulbura si toata fiinta lor e in maini. Priveste degetele cum se incolacesc si se cauta. Parca e joaca naturii acolo. Sunt lebede care-si apleaca gaturile lungi sa bea apa, serpi letargici incolacindu-se lent, muguri de flori care se deschid, tremurul libelulei, un cioc de acvila, solzii pestilor sunt unghiile si podul palmei lui parca e o piatra alba de rau. Mainile lor pot fi orice. Acum, fara sa-si dea seama, isi schimba povestile intre ei si daca drumurile lor se incruciseaza pe undeva mainile vor transmite asta. Dumnezeu a pus toti ochii lumii in buricele degetelor, dar oamenii nu se folosesc de asta decat la inceputul Iubirii. Apoi uita si se iau cu viata si credinta lor ca mintea le arata drumul.

– Ce-i cu maciulia asta? Ingerul senior izbucneste intr-un hohot de ras exagerat, aproape grotesc. Discipolul il priveste intrebator din spatele aurei ca o perdea de apa. – Nu-i nicio maciulie, desi nu esti prea departe. E mana stransa a unui soldat. Vezi cele cinci noduri ca niste pui de castane? Acolo incep degetele si cand mana e stransa, formeaza pumnul. De fapt, degetele sunt formate din carne si oase. Carnea infasoara oasele pana cand oamenii se leapada de suflet si de gand. Atunci sunt morti. Acolo unde se formeaza pumnul falangele se impart in doua si se leaga ca sa formeze “puii de castana”. – De ce strang oamenii mainile? Din multe motive. Toate se schimba insa pe masura ce trece timpul peste ei. Cel mai adesea apuca lucruri. Le muta dintr-o parte in alta. Le pun intr-o anume ordine si ridica tot soiul de asezari. Se hranesc. Cel mai mult isi fac rau. Se lovesc. Cu pumnii. Sau apuca tot felul de lucruri cu care isi iau viata unii altora. Se omoara. Sunt multe nenorociri care se intampla cand oamenii isi indoaie degetele in pumn. – E ca o bucata de lut, mana asta de soldat. – Mie-mi pare mai degraba un bolovan invelit in pergament. - Vezi liniile rosietice? Sunt taieturi. De obicei, le capata cand apuca tot soiul de lucruri sau cand se lupta. Se taie si curge sange, lichidul ala care-i tine in viata. Apoi, dupa ce se usuca, raman semne ca astea pe piele. Barbatii sunt cel mai adesea zgariati pe maini. – Isi fac atata rau...

- Da, mainile iubesc, mainile urasc. Iarta si ucid. Toata viata oamenilor e in mainile lor. Ingerul rade iarasi, hohotind. – Ce mai e acum? - Mi-a iesit un joc de cuvinte amuzant. Am spus ca viata oamenilor e in mainile lor. Pentru mine asta inseamna ca toata fiinta lor se oglindeste in maini. De aia imi si plac atat de mult. Pentru ei insa aceeasi propozitie inseamna ca au drept de moarte asupra vietii. Ca se pot juca cu viata lor, in fel si chip. De aia rad. Hai sa-ti arat ceva. Ingerul senior isi lua un aer serios apoi facu niste gesturi largi valurind aerul. Discipolul privi tacut. Ingerul ii urmarea pe furis reactiile. O lumina rosietica, groasa ca un lapte ii invalui pe cei doi. Totul vibra in jur, semn al unei emotii crescande. Ingerul aspirant gemu: - Ce se aude? Cat este de frumos... In ce se afunda degetele? - Este cel mai frumos lucru inventat de om. Acesta este un pian. Iar mainile sunt ale unei fecioare care canta. Aici, mainile isi dau masura. Vezi cum mangaie bucatelele albe si negre din lemn? Clapele. Nu oricui ii este dat sa poata face asta. Nu toti oamenii pot. Dar toti, deopotriva, sunt fermecati, ca si tine acum. MUZICA. Se numeste Muzica momentul asta cand mainile apasa lemnul. Priveste... cat de usor aluneca pe clape. Primii pasi ai unei caprioare... furia unei caracatite care-si arunca tentaculele in toate partile... unduirea trestiilor in bataia vantului... conuri de brad care lovesc pamantul, porumbei ciugulind nimicuri... plecaciunea unui supus in fata regelui sau, lumanari care se incovoaie de caldura, miere curgand din ulcior, radacini smulse din pamant, picioarele cailor in galopul salbatic. Nimic din ce a facut Omul nu-i mai aproape de Dumnezeu ca muzica. – Il iubesc pe om, spuse ingerul mic.
O spuse simpu, netulburat si glasul lui insoti ca un clinchet de clopotei melodia izvorata din mainile fecioarei. Aerul vibra de frumusestea unei descoperiri. – As vrea sa am si eu maini, fie macar si pentru o zi... - Taci, spuse ingerul senior, abrupt. N-ai voie sa-ti doresti asa ceva. Tu insuti esti una din miliardele de maini ale lui Dumnezeu! – Dar omul... - Taci. Hai, sa-ti arat mai departe. Si ingerul senior continua povestea mainilor. Il duse pe discipol in locurile intunecate pe care nu i le mai aratase pana atunci. Ii arata partea rea si dureroasa a mainii. Degetele butucanoase ala zgarceniei si tremurul vanitatii, unghiile negre ale uneltirilor si mainile durerii cu unghiile smulse din carne, vanatoarea de oameni si ghilotinele, degete sfartecate cu carnea arsa sau atarnand pe os ca un steag rupt al unui batalion care se preda, ciumatii si leprosii cu mainile lor, mainile reci, umede si nemiscate ale criminalilor, degete nesatule de poftele neimplinite, mainile ratacind prin aer ale nebunilor, surzilor, maini resemnate, maini slabite de curbele vertiginoase ale destinelor, ii arata maini invinetite si uscate de batranete, moarte sau intelepciune, maini strambate de suferinta ca niste tufe de trandafiri salbatici, mainile sleioase ale lasilor si mainile pudrate ale politrucilor si curtezanelor, mainile galagioase ale betivilor, mainile mizerabile ale alcoolicilor, stivele de maini din gropile comune ale oamenilor. Se opri, deodata, in tacere.

- Gata? intreba cu voce stinsa ingerul aspirant, semn ca degetele fecioarei care iubea clapele cu mainile ca sa nasca muzica se stersesera din memoria brutalizata de atata durere. – Niciodata nu e gata. Mai sunt miliarde de maini... o singura imagine mai vreau sa-ti arat. Priveste. – Nuuuuuu... urla ingerul aspirant si urletul lui strabatu cerurile si inconjura Pamantul. Simti o durere in toata fiinta lui. - E mana fiului lui Dumnezeu strapunsa de pironul Omului. – Nuuuuu.... de ce? - Omul poate sa mangaie clapele pianului si apoi sa infiga pironul in mana lui Dumnezeu. Pentru asta n-ai voie sa-ti doresti mainile lui fie si pentru o clipa. Lectia de azi s-a terminat. Ingerul senior se departa, bolborosind ceva de neinteles. Ingerul aspirant se simtea rascolit si nu-si putea explica durerea care il cuprinsese la vederea ultimei imagini. Ultimele cuvinte ale ingerului senior se loveau de marginile fiintei lui. Lumina se raspandi usor ca o ceata care se ridica deasupra mlastinilor. Aerul vibra din nou. Ingerul simti prezenta lui Dumnezeu pentru cateva clipe. Asculta in tacere, apoi dupa cateva secunde se trezi soptind: - Eu pot doar sa iubesc...

luni, 21 decembrie 2009

duminică, 20 decembrie 2009

Meniul de maine

Maine va ofer proza scurta. 1500 de cuvinte. Stiu ca multa lume de pe blog asteapta sa mai scriu proza. Maine ma tin de promisiune. "Despre maini. Studiu ingeresc."

Last Vama call 4 show

Doamnelor si domnilor, va asteptam in aceasta seara in Tribute. The Vama Show.

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Certitudine nationala.

- Succesul lui Caragiale ca dramaturg national este certitudinea faptului ca romanii nu vor fi niciodata un popor Mare.

vineri, 18 decembrie 2009

Doua mari evenimente

Doamnelor si domnilor, doua momente istorice se petrec astazi sub ochii dumneavoastra stupefiati. Kelemen Hunor e pe cale sa devina Ministrul Culturii si Cultelor si Tudor Chirila foloseste metroul.

Masina mea primeste astazi binemeritata odihna de sarbatori, in timp ce eu ma voi amesteca printre bucurestenii zambitori si fericiti ca zapada se asterne peste minunatul nostru oras nestanjenita de interventiile prea brutale ale utilajelor de dezapezit.

Situatia atipica a celor doua evenimente sus mentionate e sintetizata de vecinul meu, domnu' Buzea, pe care, dupa ce i-am cerut in prealabil o lopata, l-am intrebat: - Nu dam zapada si aici pe alee? La care el a raspuns placid: - Cine, eu? Ce dracu'?

joi, 17 decembrie 2009

Gand politic

In Roma republicana ca persoana politica o infractiune grava putea sa-ti aduca moartea sau exilul. Pentru ca Republica nu detinea forte politienesti si sisteme de incarcerare. Adesea exilul putea sa insemne lux pentru cei care aveau grija sa-si exporte averea. Pentru toti deopotriva cariera politica era terminata. Singura solutie pentru Romania ar fi ca orice dosar de urmarire penala sa insemne sfarsitul carierei politice a respectivului. Intr-o tara viciata, nuantele nu mai au ce cauta. Romanii stiau asta acum 2000 de ani.

Cum ratam iubirea

Oamenii fac greseli mari de dragul iubirii. E un fapt stiut.
Ajung sa se substituie celui de langa ei in forma doar. Ratand fondul.
Aud adesea ca iubirea inseamna sa-l sprijini pe cel de langa tine in momentele grele. Sa simti nevoia sa o faci. Asta nu presupune, insa, ca il intelegi, ca ajungi sa-i studiezi resorturile si sa stii care sunt nevoile lui REALE.

Compasiunea fata de nemultumirile sau nefericirea partenerului tau si umarul pe care i-l oferi nu inseamna nimic altceva decat un antiinflamator sau cel mult un anestezic.
Intelegerea nevoilor reale ale celui iubit, asta este pariul unei relatii. Sa mergi adanc in sufletul celui langa care traiesti si sa nu transformi o relatie intr-o mecanica a sabloanelor. "Hai sa-l sun sa vad ce face", "Cum a fost la birou iubitule", "Esti bine?", "Hai sa ne relaxam in weekend, vrei?", "Hai langa mine si uita de toate problemele pentru cateva ore"; toate propozitiile astea impartite intr-un orar prestabilit nu fac decat sa reduca la o tema generala nevoia unuia pentru celalalt.

Peste asta vine frica oamenilor de a-si spune in fata unul altuia ce-si doresc cu adevarat. Mai ales in plan spiritual. Din iubire oamenii isi menajeaza partenerii. Anumite lucruri nu se spun pentru ca ar fi prea dur sau prea pretentios pentru celalalt. Si uite asa, ajungi sa-ti privesti partenerul si sa-ti pui intrebari (pentru ca nu i le pui lui) vis-a-vis de posibilele lui capacitati de a-ti oferi ceva ce nu-i vei cere niciodata. De frica.

Pentru ca iubirea e perfida pe cat e de curata. Ea se naste si infloreste cu cele mai inaltatoare sentimente, dar moare otravita de cele mai ascunse indoieli.
Puterea de a afla totul despre cel din fata ta fara a-i tulbura apele sufletului, da, asta e marea provocare a iubirii.

De cate ori nu ne-am pus intrebarea asta: - Cum sa te fac sa afli ce imi trebuie de la tine, spiritual vorbind, fara sa te fac sa suferi, fara sa te lovesc?

Si de cate ori am rostit-o partenerului nostru?

Iubirea incepe cu intrebari simple pe care le rostim si sfarseste cu intrebari la fel de simple pe care nu le punem niciodata.

miercuri, 16 decembrie 2009

Va e clar?

Bai veniti in Tribute sa cantam? Sau ne lasati prada necunoscutilor? Va e clar ca acest concert VI SE ADRESEAZA? Pai daca nu va e clar, poate ar trebui sa va mai spun o data :) THE VAMA SHOW, december 20th, 21 30hrs, CLUB TRIBUTE/Calea Victoriei, admission fee: 40 lei.

Sa fiti acolo, ca nu sunteti de capu' vostru! Vreti SHOW? Va dam noi SHOW!
Bagati-va mintile in cap! Ca sa aveti de unde le scoate!

marți, 15 decembrie 2009

Mos Craciun sau un kit de instalare de la Ikea?

Pentru mine sarbatorile sunt, dincolo de semnificatia lor religioasa, o incercare de a recrea cumva Universul Pierdut al Copilariei. Pentru ca acolo, de sarbatori, a fost pentru prima data bine. Intr-un fel noi eram miezul universului la care tanjesc acum cu un zambet nostalgic. Da, copiii sunt si ei ratiunea sarbatorilor in familiile fericite. Sunt clopoteii si clinchetul lor. Magia este pentru ei, la fel si spectacolul. Copiii au puterea incredibila de a ne copilari si pe noi in seara de Craciun. Celebrarea Craciunului in copilaria fiecaruia dintre noi nu este altceva decat o amprentare a genelor care ne vor conduce mereu in preajma nasterii lui Iisus. Ceea ce am trait in copilarie devine traditie. Si traim pentru reinvierea acelei traditii.

Pentru mine, ca fiinta cu constiinta de sine, Craciunul a inceput in comunism. Cu toate astea, am avut parte de brad, ca mai toti romanii. De bunici si de colinde. Am avut parte de Mos adevarat la usa noastra si de colindatori care se multumeau si cu covrigi sau mere. Bradul se impodobea cu aceleasi globuri in fiecare an si era luminat de lumanari mici, in suporturi. Multe din globurile noastre erau la a treia generatie de copii si se manevrau cu sporita atentie. Erau si sarmale, salata de boeuf, friptura de porc la tava, muraturi, zacusca si icre de stiuca, toata enumerarea, saracita de memoria mea supraincarcata de nimicuri recente, fiind opera mamei, de multe ori exasperata de atacurile pe care le dadeam la bucate, inainte de termen. Totul era facut in casa, totul era procurat cu mare greutate printre cozi si “relatii”. Bunica era adesea un consultant de exceptie fara de care cina de Craciun nu s-ar fi ridicat la standardele care s-o impuna pe veci memoriei papilelor noastre gustative. Impartirea cadourilor era precedata de ritualul colindelor. Se canta mult, la lumina lumanarilor. Apoi, cadourile nu se ofereau fara o explicatie si fara felicitarile pe care le completau cei mari unii catre altii. Vinul alb curgea din sticle dupa ce in prealabil sosise din “provincie” intr-o damigeana mare din plastic. Plecam cu colindul, in seara de Ajun si bateam strazile, colindand cateva zeci de apartamente si case. Nu intampinam foarte multe refuzuri si eram fericiti cu cei cativa lei pe care ii presaram in pusculitele din ceramica sau, dupa caz, covrigi si mere.

Au trecut ani si viata s-a schimbat... inevitabil... si poate mai brusc decat alte schimbari ale altor epoci. Romanii se confrunta cu tehnologia si lupta cu timpul. Mai niciodata nu castiga. Este vremea fast-food-urilor. A imprimantelor. E vremea inflatiei de colinde pe cd-uri. Oamenii inchid usile caselor speriati si scarbiti de spectacolul social de afara. Nu le mai deschid colindatorilor care trebuie sa lupte cu visul american - Sinatra, Nat King Cole - sau Hrusca si compania. “Ca la mama acasa” gasesti acum la orice supermarket si n-ai timp sa verifici ca e vorba si despre agenti de ingrosare si diverse arome. Pe liniile de productie ale fabricilor de carne se asambleaza atmosfera culinara de Craciun. Sarmale la pachet, muraturi de la vreo bunica arhetipala, zacusca de “casa”. Totul e la indemana, nu trebuie decat sa despachetezi si sa pui pe masa. Ca sa-ti fie mai usor sunt si fete de masa din hartie care inlocuiesc bumbacul desuet si pe alocuri dantelat al copilariei noastre. Jucariile sunt altele si Mos Craciun nu mai e unul singur pentru ca s-a clonat si il gasesti peste tot: in discoteca, pe holurile institutiilor, in scara blocului, la scoala, la gradinita, pe trecerile de pietoni, in hypermarketuri, la Ikea, prin mall-uri, in cinematografe si in benzinarii, la McDonald’s savurand mai stiu eu ce meniu si sorbind cu pofta dintr-o Coca-Cola care, ciudat, nu il face sa ragaie. Problema e ca se afla in toate locurile astea deodata, iar copiii aproape ca-l trateaza cu dispret pentru ca nimic nu mai este magic, nimic nu mai e invaluit de mister. De cativa ani, nici macar nu mai ninge, alta traditie brutal intrerupta.

Categoric, asta nu mai este Craciunul meu, nu este ceea ce incerc eu sa recreez. Dar peste douazeci de ani, daca nu vom fi puternici sa transmitem copiilor nostri traditiile care noua ni s-au transmis, nu vom mai avea nici macar amintirile. Craciunul va fi doar un spectacol multimedia la care-si vor da concursul brandurile corporatiilor nicidecum bunicii, biserica si traditiile, iar pe Mos Craciun fiecare dintre noi il va gasi la Ikea intr-o cutie nu foarte voluminoasa insotita de un kit de instalare. Pentru cativa lei in plus, cei de acolo vor fi destul de amabili sa ti-l monteze si sa-l indese in portbagaj.

P.S. La ora acestor randuri, in oras a inceput sa ninga de parca vremea vrea sa ma contrazica si sa-mi aduca aminte de Craciun, colind si povestea Pruncului din ieslea vizitata de magi la ceas de seara. Poate ca nu e timpul pierdut. Hai sa punem mana si sa cumparam cartile de colinde.

Articolul a fost scris pentru Think Outside de Box, la initiativa hotnews.ro

O lume pe dos

Am muncit foarte mult la O lume pe dos. Cele cinci spectacole programate in decembrie s-au jucat. A fost un rodaj absolut necesar. Suntem multumiti si pregatiti sa vi le oferim la "cote maxime" incepand cu 15 ianuarie. As vrea sa-mi cer scuze pentru faptul ca nu toti vor gasi bilete la primele spectacole. Sala Studio are 50 de locuri. Ne gandim serios sa-l mutam la Sala Mare, desi ne-am indragostit iremediabil de acest spatiu intim al salii Studio. Foarte curand voi publica niste fotografii, un soi de teasing al spectacolului. Pot afirma deocamdata ca este un spectacol unic in peisajul bucurestean atat prin structura (trei piese intr-un act), cat si prin tema propusa care uneste cele trei piese intr-un singur act dramatic unitar. Eu joc trei roluri, experienta dificila si care m-a cam transformat de multe ori intr-o personalitate scindata, schizofrena :). Sa zicem, insa, ca am depasit cu bine momentul si am reusit sa nu amestec personajele intre ele. E foarte complicat sa cauti si sa investesti trei destine complet diferite. A fost o experienta pe care nu stiu daca as mai repeta-o pentru simplu fapt ca unul dintre roluri risca invariabil sa i te dedici mai putin.
Ca sa revin, ne vedem la teatru incepand cu 15 ianuarie.

duminică, 13 decembrie 2009

Animal Planet for Romania

A trebuit sa privesc Animal Planet ca sa vad un reportaj despre felul in care o fundatie din Romania lupta pentru eliberarea tuturor ursilor captivi si care a reusit sa elibereze de la infiintare aproape jumatate dintre ei.

Usor, usor, vom ajunge o tara mai apreciata de straini pentru varii proiecte care le trezesc atentia. Sigur ca in noianul de tate si tradari politice nu mai exista loc pentru proiectele care imping Romania in atentia internationala.

vineri, 11 decembrie 2009

Barbatul in smoking si femeia inflorata

In zorii unei zile un barbat in smoking sta rezemat de un zid pe bulevardul Magheru. Cativa pasi mai incolo, o femeie superba cu fardul imprastiat in jurul ochilor sta pe vine si priveste in gol. Are picioarele goale si sandale. Isi tine sandalele in maini. Ma razgandesc, nu e o rochie de seara. E o rochie lunga de matase inflorata, culoarea visinii putrede. Nimeni nu e trist, desi ai spune ca femeia nu-si poate reveni dintr-un soc resimtit nu cu mult timp in urma. Am mai putea adauga ca oamenii care merg la serviciu, gri si posomorati in dimineata asta de noiembrie, ii privesc ciudat pe cei doi. Dar nu vom adauga asta. Vom lasa trotuarul gol. Nu sunt oameni pe strada la momentul asta.

Barbatul isi aprinde o tigara. Este zgomotul brichetei de metal ceea ce o trezeste pe frumusetea inflorata incremenita intr-un gand fara culoare. Se ridica usor si paseste agale catre barbatul sprijinit. Papionul lui negru atarna spanzurat de gulerul alb al camasii. Lumina zorilor se face din albastra vernil. Femeia se insinueaza molatec la pieptul lui. O mana se incolaceste pe dupa mijlocul dur. Cealalta mana apuca tigara dintre buzele lui, apoi se unduieste prin spatele gatului puternic. Un picior isi face loc intre picioarele lui. Este o potrivire lenta care mai dureaza cateva secunde pana cand cei doi incremenesc ca intr-o pozitie de final de dans. Acum barbatul sta nemiscat si priveste impersonal strada.

Femeia ofera strazii un spate sidefiu si omoplati de marmora care se ivesc dintre florile mari ale rochiei taiate lasciv. Trage adanc din tigara si lasa fumul sa-i invadeze plamanii pentru cateva secunde. Un oftat prelung este semnul ca fumul bate in retragere. Buzele carnoase inrosite intens lasa fumul sa paraseasca definitiv silueta de vis a femeii lipite de pieptul barbatului in smoking. Este o fotografie frumoasa.

Maine cei doi nu vor mai fi. O cearta minora va pune capat povestii lor. El nu va mai purta smoking de foarte multe ori. Probabil ca si ea va detesta rochiile inflorate. Fericirea tradeaza cand ti-e lumea mai draga. Nimic nu va mai fi, in afara mirosului pregnant de pe gat si umerii negri ai sacoului. Niciun picior nu se va mai potrivi asa si nici bratele de marmora nu vor mai atarna cu acea greutate perfecta. Nici lumina nu va mai fi din albastra verde si zgomotul buzelor lipindu-se de tigara nu se va mai auzi vreodata. Viata va merge inainte. Tot inainte.

Traieste clipa e o prostie, caci clipele cu adevarat de Trait sunt rare. Barbatul in smoking si femeia inflorata vor sti asta mereu. Cei doi se desprind din imbratisare si pasesc agale pe Magheru. Soldurile ei deseneaza inimi. E poate doar un vis al povestitorului acela ca s-ar fi certat a doua zi. Nu mai stiu nimic de ei dupa ce i-am pierdut caci au luat-o la dreapta pe o strada laterala.

joi, 10 decembrie 2009

Avalansa mizeriei

Horia Roman Patapievici coboara abrupt pe scara mizeriei generate de atacurile politice sub centura, murdarindu-si destul de grav costumul moral la doua randuri. Puteti citi aici.

Nu sunt partizan al niciunei tabere politice si marturisesc ca sunt siderat ca un intelectual de varf poate face o asemenea afirmatie, fie ea si intr-un context politic.

miercuri, 9 decembrie 2009

Beton si dragoste

As vrea sa fotografiez un cuplu de indragostiti, care sa pozeze nud, intr-o increngatura a trupurilor. Vreau sa fac aceasta fotografie intr-un spatiu mare, inchis, in care sa predomine betonul. Ca o expresie a ideii ca iubirea se poate naste oriunde si poate sfida orice.

Vama in Tribute

Uite care e treaba! Pe 20 decembrie, dupa cum afiseaza si calendarul din dreapta, cantam in Tribute. E pe Calea Victoriei dupa Green Hours, cum te indrepti spre Piata Revolutiei. E un club misto si asta e ultima cantare de club Vama pe anul acesta, in Bucuresti. Ne spunem Craciun fericit, La multi ani si cantam mult si bine. Iar voi cu noi. Do we have a deal? Nu ma intrebati inca de bilete si intrare ca revin.

marți, 8 decembrie 2009

Forta copiilor

Cea mai duioasa, mai copilareasca si mai sincera afirmatie la post-ul cu jucariile mi se pare cea a Ralucai : "Si am mai avut un urs de plus cu care dormeam, dar nu pentru ca mi-era urat sa dorm singura. Nu. Pentru ca am crezut ca lui ii e urat sa doarma singur. Pana la urma s-a descusut si a iesit plusul din el".

Pentru ca doar copiii au aceasta forta incredibila de a atribui umanitate jucariilor lor. Si pana si un urs de plus se poate simti "singur". Pierdem aceasta capacitate de substituire cand ajungem adulti. Si mai grav e ca o pierdem fata de semenii si apropiatii nostri.

Moartea educatiei

Celor care au participat la fotografia cu tema "Moartea educatiei" le multumesc din nou si le spun ca o pot vedea la marimea de 1,27 pe 2 metri la sediul Agentiei de Vise in strada Nicolae Filipescu 53 - 55, etajul 5. Fotografia se va inscrie intr-o campanie care se vrea un semnal de alarma fata de situatia din invatamant si un indemn la schimbare.
Pentru ca nu vrem ca oamenii cu educatie sa ajunga o specie pe cale de disparitie.

luni, 7 decembrie 2009

Expozitia noastra de jucarii

Comentariile voastre de la postul anterior m-au dus cu gandul la ideea acestuia.

Va propun sa facem o expozitie a jucariilor voastre preferate in preajma Craciunului. Hai sa descriem jucaria preferata. Din orice timp sau anotimp. Cat mai multe detalii sunt binevenite. De la soldatelul de plumb la bicicleta Pegas, de la "Dacii si Romanii" la Playstation. De la papusi la trusa de traforaj. Si cate si mai cate. Hai sa ne inseninam cu expozitia noastra virtuala. Orice varsta e binevenita.

Eu am dat tonul cu trenuletul meu. Si mai am niste cowboy PlayMobil cu accesorii. Centuri, pusti, caii lor. Apoi ar mai fi celebrele masinute MatchBox. Puteti sa trimiteti si fotografii ale jucariilor, promit sa le postez.

Deci?

duminică, 6 decembrie 2009

Trenuletul electric

Mi s-a facut un dor cumplit sa-mi montez trenuletul electric. Trenuletul copilariei mele. Pe ecartament de 12 mm. Mi-aduc aminte ca eram invidios pe un vecin care avea linii cu largimea de 16 mm si trenulet mostenit de la bunicul lui.

Dincolo de asta, el avea si dealuri si chiar si o gara ceea ce era dincolo de puterea mea de imaginare in acele zile. Cand am vazut prima data trenuletul ruland peste dealuri si oprind in gara, am amutit.

Astazi, dupa multi ani, nu stiu ce imbold launtric m-a facut sa-mi aduc aminte de copilarie. Transformatorul de 12 volti, locomotivele noastre, una neagra cu aburi, una verde electrica, vagoanele de marfa si de calatori si oh, Doamne, doua macazuri actionate electric. Macazul era din nou o chestie absolut senzationala pentru noi, copiii. Acea lume in miniatura avea dublu rol: pe de-o parte era o lectie de mecanica si de electrica sau de functionare a mijloacelor de transport. Pe de alta parte, odata stabilit traseul si trenul pus in miscare, imaginatia noastra o lua razna prin vagoane, peste dealuri, in gara cea mica unde calatorii isi urmau povestile inventate de noi.

Mi-e dor de copilarie si cred ca zilele astea o sa-mi desfac trenuletul si o sa-l montez, sina cu sina, am sa pun cele doua macazuri in functiune, locomotivele in miscare si poate ca mintea mea va zbura din nou peste dealuri, printr-o gara, printre destinele unor calatori misteriosi si se va naste inca o poveste care sa ma entuziasmeze ca in copilarie.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Cred in iubire

Acum cinci ani Basescu spunea de alegeri : "Ce pacat ca Romania are de ales intre doi fosti comunisti". Acum, dupa cinci ani, afirmatia ramane in picioare.

Este foarte interesant ca niciunul dintre candidati nu s-a referit la ziua de maine, a alegerilor, ca la Duminica Sfantului Nicolae. Cu atat mai mult cu cat Sfantul Nicolae s-a aratat ca fiind ocrotitorul saracilor si al celor neputinciosi.

Este in afara legilor morale aceasta campanie si conduita candidatilor vine sa sustina cu tarie acest lucru. Sunt la fel de vinovati in fata noastra cei doi. Si nu pentru felul in care s-au luptat in aceste zile. Ci pentru faptul ca era nevoie de un singur lucru cu adevarat important: iubirea si respectul pentru oameni. Nu exista iubire in nimic din ceea ce spun sau fac Geoana si Basescu. Exista doar frica de a nu pierde.

Aceste alegeri nu sunt intemeiate pe dorinta de a castiga, ci pe frica de a nu pierde. Iar din frica nu s-a nascut niciodata nimic bun.

Sunt convins ca cel care ar fi aratat cea mai mica farama, samanta de dragoste fata de un popor chinuit ar fi castigat fara drept de apel inca din primul tur.

In absenta iubirii fata de aproape raman doar strategii subversive, acuze si o neostoita ura.

Mai grav este ca si noi, maine suntem fortati sa facem o alegere plina de lehamite, oricare ar fi candidatul care primeste votul nostru.

Cu toate astea, indemnul meu este sa mergeti si de data asta la vot. Nu va voi spune ce sa votati pentru ca nu cred nimic din ce se spune: nu cred ca noi suntem adevarata majoritate, nu cred in Romania bunului simt, nu cred in aliante atat de conjucturale.

Cred in iubire. Doar ca ei nu ne iubesc.

joi, 3 decembrie 2009

E gata. Nu se mai poate face nimic.

E gata. Nu se mai poate face nimic. Cu gandul asta linistitor m-am trezit azi, pe la pranz. Dupa trei luni de zile in care sambata a fost o zi ca oricare alta, mi-am permis sa spun asta: E gata. Nu se mai poate face nimic.

Este ora trei. Mai sunt patru ore si jumatate pana la primul spectacol cu "O lume pe dos". Prima reprezentatie - pentru prieteni, colegii de teatru si oamenii importanti din jurul nostru. PRIMUL SPECTACOL.

Am emotii, multe emotii, pentru ca am pus mult din mine aici. Toti am facut asta. Si am emotii pentru ca miza acestui proiect a crescut pentru noi cu fiecare repetitie, cu fiecare replica sau intentie. Si acum sunt convins ca fac parte dintr-un spectacol profund, ale carui sensuri pot sa dea de gandit publicului. Un spectacol la care sa te gandesti si peste doua saptamani dupa ziua in care l-ai vazut. In trei ore am sa confrunt toate gandurile astea cu primii spectatori. Da, am emotii, dar mai puternica decat emotiile este convingerea ca am facut un lucru frumos. Si asta vine din tristetea care m-a cuprins la gandul ca repetitiile s-au terminat. Pentru ca am repetat serios si intens si am vazut sub ochii nostri cum creste un lucru cu semnificatii neasteptate.

Am repetat patru, cinci, sase ore pe zi. Am ras, ne-am chinuit, ne-am framantat, ne-am certat, am disperat, unii au cedat, altii le-au luat locul si au intregit echipa care suntem astazi si care prezinta "O lume pe dos" la Teatrul de Comedie. Stiu ca o sa-mi fie dor de astea trei luni. Pentru ca au fost trei luni care m-au obligat sa privesc in mine. Trei luni care m-au fortat sa fug de omul social si urban pe care mediul inconjurator ma obliga sa-l intruchipez.

Da, a trebuit sa privesc adanc in mine ca sa-mi gasesc resursele pentru cel care voi fi in seara asta pe scena. Nu e putin lucru. Este un cadou imens care mi s-a facut si pentru asta multumesc lui Dumnezeu. O sa-mi fie dor si de fetele de la Gregory’s care au invatat pe de rost ca-mi trebuie in fiecare dimineata doua pateuri cu branza si un ceai negru cu lapte in cel mai mare pahar, cu o lingurita de zahar si inca una rasa.

Va marturisesc ca am enorm de mult de scris despre asta si as vrea s-o fac foarte bine, insa ma preseaza emotia. Nu mai am rabdare nici sa scriu un text sincer si care sa aiba rostul sa va faca sa va doriti sa vedeti acest spectacol. Pentru asta cred ca o sa ma opresc aici. Ar trebui sa fiu la teatru la ora cinci, dar nu mai pot sta in casa. Nu mai vreau sa ma uit nici pe text, nu vreau decat sa se faca 19:30 si sa incepem. Pentru ca atunci, in primul minut, in prima situatie de lumina, la prima respiratie, voi sti ca nu se mai poate face intr-adevar nimic si ca spectacolul nu mai e doar al nostru, ci si al celor care-l privesc.

Inainte sa plec spre teatru ar trebui sa multumesc mamei mele. Se numeste Iarina Demian si este regizorul acestui spectacol. Trebuie sa-i multumesc pentru intelegere si sprijin, pentru tenacitate, viziune si pentru felul in care a lucrat cu noi toti. Dupa multi ani, in seara asta, ea se intoarce pe scena si face un rol exceptional. Si pentru asta ii multumesc.

Apoi trebuie sa-i multumesc Smarandei Caragea pentru ca este o actrita (tanara) inteligenta si talentata si un partener de scena cald si onest.
Simonei Stoicescu trebuie sa-i multumesc pentru dedicare si seriozitate si pentru entuziasm.
Ii multumesc lui Marius Drogeanu pentru sprijin si pentru un excelent “supporting part”.
Lui Andrei Runcanu ii multumesc pentru bancuri, preocupare si implicare.
Noi suntem cei de pe scena in seara asta reprezentand O lume pe dos.
Ar mai fi multe de adaugat, dar trebuie sa plec. Meseria mea nu este blogul. Meseria mea este sa fiu actor, asa ca ma duc la TEATRU. Va astept si pe voi…

Zile de foc

Ultimele trei zile au fost de foc. A trebuit sa privesc in mine si n-a mai fost timp pentru extrovertire. Acum am cate ceva de spus. Stati pe aproape.

luni, 30 noiembrie 2009

O lume pe dos

O lume pe dos. Teatrul de Comedie. Ultima suta de metri. Ai centrat moving headurile? Pune si tu 201. Bai, se poate sa avem acelasi volum doua zile la rand? E posibil??? N-are sens sa joci asa gros. Esti prea de fata. Joaca cu ea ca nu esti singura pe scena. Masinistii unde sunt? Bai, n-am vazut asa ceva. Trebuia sa fie la schimbare. Cum vreti, ma, sa facem asa? Mai sunt patru zile si n-avem un snur cu lumini? Fracul vine miercuri. Miercuri? Pai mai bine il aduceati dupa premiera, nu? Pe bune. Baga-ti picioarele, ma, ca esti pe salariu. Nu poti sa pui tabloul ala in fata boxelor. Nu de la inceput. S-ar modifica volumele. Vreau si eu sa dau un text, va rog. Cum era aici? De doua ori "trebuie". Trimiteti perdelele la croitorie; sunt oribile. Stai, ma, ca nu raman astea, vin altele. Sa fie tot transparente, da? Bai, e atat de complicat sa potrivesti volumele alea? Incredibil. Ma vezi ca urlu si lasi muzica incet, ma vezi ca vorbesc si-o dai tare. Invers!! Intelegi cuvantul asta? Invers!!! Erau doua pahare aici... doua. Unul cu whiskey, unul cu apa. Ala cu apa e important. Verifica si tu recuzita. S-a facut referat pentru consumabile? Imi place mult nuanta aia de albastru pe fata ei. Liniste!!! Linisteee!! Incepem? Incercati sa va simtiti unii pe altii, sa fiti impreuna, urmariti-va... nu impinge atat de mult vocea in fata... e urlata; mai bine te ridica din lavaliera. Incepem?

Vama @ Buzau, T'Essence Pub









Credite foto: Raluca Costache

duminică, 29 noiembrie 2009

Bacau

Foarte frumos la Bacau aseara. Multumim frumos pentru atmosfera :) Ne indreptam usor spre Buzau, in seara asta.

Am remarcat si aseara revenirea unei parti din publcul Vama Veche la concertul Vama. Lor le-am dedicat in mod special "Undeva in Vama". Cantecul care vorbeste despre locul ideal, asa cum era Vama Veche intre 96 si 99. Doua, trei terase asuprite de zgomotul marii. Acum e invers, marea e asuprita de poluarea fonica a teraselor. Dar avem cantecul... si nostalgia ne face mai umani, nu? Faceti un exercitiu de imaginatie si incercati sa vedeti cum ar fi sa traim fara amintiri... acea Vama e o amintire care ne mai hraneste in prezent..

Vama @ The Stage, Bacau



















Credite foto: Simina Cernat

joi, 26 noiembrie 2009

Casa din lapte luminat de luna.

Intr-o camera cu pereti de lapte cald,
Fara tavan.
Intins pe spate privesc cerul senin.

Stelele nu sunt stele, ci gauri intr-o catifea neagra care ne desparte de o alta lume, luminoasa.

Stau cu tine in pat, iubita mea, ti-e trupul umbre si alb din reflexiile laptelui luminat de luna.

Daca te ating, atingerea e atat de cumva, incat pare ca ma ating pe mine.
Pe mine ma mangai daca te mangai pe tine, iubita mea.

As putea sa-ti fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decat sa scobesc cu ceasca in peretii casei noastre fara tavan...

miercuri, 25 noiembrie 2009

Ce fac eu pentru tara asta?

Diferenta dintre oamenii care vor sa faca ceva si tabloidele care vor sa distruga si sa faca bani din asta prevalandu-se de "gustul si cerintele publicului" este simpla si poate fi ilustrata astfel: Juriul Premiilor Ioan Chirila i-a acordat lui Marian Dragulescu distinctia "Sportivul anului" in timp ce tabloidele au insistat constant sa ne convinga ca este sotul rau al anului sau tatal denaturat al anului, fara niciun fel de beneficiu in afara exemplarelor vandute.

Premiile Ioan Chirila sunt o institutie care incearca sa incurajeze jurnalismul sportiv de calitate si ii premiaza pe adevaratii eroi din sport.

Tabloidele ii dezbraca pe eroi si pun pe ei reflectoare cu lumini diforme "ca asa vrea lumea".
Problema, in definitiv, nu este existenta lor, a tabloidelor, ci calea deschisa spre disparitia celor care mai pot sa reflecte valorile si modelele noastre.

Iar acum, asta este o lupta inegala. De aia, daca cineva ma intreaba ce am facut eu in tara asta ca sa schimb ceva pot raspunde ca sunt multe lucruri printre care si Premiile Ioan Chirila care anul acesta, mai greu decat oricand, si-au desemnat invingatorii. Poate ca e putin, dar nu e NIMIC.
Si intr-o zi, cand lucrurile se vor schimba, voi fi mandru ca impreuna cu o echipa inimoasa, am traversat o mare de orgolii si suspiciuni si AM INCERCAT sa imbracam valoarea in cuvinte frumoase si nu sa o dezbracam de ele.
Da, Premiile Ioan Chirila sunt accesul nostru de moralitate. Si sunt mandru de asta.

P.S. Anul acesta e al treilea in care le finantez si din buzunarul propriu (asta pentru cei care cred ca sunt profitabile)

marți, 24 noiembrie 2009

Pretuieste viata

Andreea Marin Banica a scris o carte care se numeste "Pretuieste viata". Poate va intrebati de ce postez aici anuntul despre cartea ei. Din doua motive: unu - este o incercare, cred, sincera de a-i ajuta pe cei din jur in a se recupera din momente grele. Doi - e o carte ale carei incasari se duc catre oameni bolnavi.

La prima vedere, adica aici, cartea pare un mall. Interviuri, experiente, personalitati care scriu, un dvd etc. Andreea spune ca a gasit echilibrul si doreste sa impartaseasca asta cu prietenii si publicul ei. Nu stiu cata lume pe blogul asta se constituie si in publicul ei, dar m-am gandit ca poate fi o experienta. Cartea se lanseaza pe 28 noiembrie la Targul Gaudeamus.

Campionii gazetariei sportive la Premiile Ioan Chirila

Pentru al cincilea an consecutiv cei mai buni jurnalisti sportivi s-au reunit in cadrul celei mai prestigioase competitii din gazetaria sportiva romaneasca. Luni, 23 noiembrie, la Phoenicia Grand Hotel a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Ioan Chirila, distinctiile celor care au inteles ca in sport trebuie investite, in primul rand, cuvinte.

In competitie au intrat jurnalisti nominalizati de catre cele mai importante institutii media din Romania. Materialele inscrise in concurs au fost notate de juriul format din Iarina Demian, Cristian Tudor Popescu, Florin Iaru, Nichita Danilov, Ioan Grosan, Alex Stefanescu si Mircea Ghitulescu.

Laureatii editiei 2009 a Premiilor Ioan Chirila sunt:
Marele Premiu: CATALIN TOLONTAN si MIRELA NEAG
Editorialistul Anului: ADRIAN GEORGESCU
Reporterul Anului: ANDREI NOURESCU
Fotoreporterul Anului: ALEX NICODIM
Comentatorul Radio al Anului: nu s-a acordat
Comentatorul TV al Anului: BOGDAN COSMESCU
Sportivul Anului: MARIAN DRAGULESCU
Cartea Anului: CATALIN OPRISAN – “STEAUA – LEGENDA UNEI ECHIPE DE FOTBAL”
Talentul Anului: MIHAI CALIN

Castigatorul Talenul anului va avea oportunitatea de a semna un contract pe 3 luni cu Departamentul Sport al unui mare cotidian central, colaborare ce ar putea fi punctul de plecare pentru o cariera in presa sportiva.

Detalii despre Premiile Ioan Chirila, dar si fotografii de la Gala de premiere se gasesc pe site-ul evenimentului – http://www.ioanchirila.ro/. Astfel, a ajuns la final cea de-a cincea editie a Premiilor Ioan Chirila, cu bucuria ca a reusit si in acest an sa ii premieze pe cei care ne lasa in urma o frumoasa istorie a sportului.

luni, 23 noiembrie 2009

Povesti de spus si prezervativul x

Syd Field spunea ca o data cu explozia tehnologica lumea filmului va fi revolutionata complet. Ieri mi-am dat seama de adevarul continut in aceasta afirmatie. Odata cu aparitia internetului mijloacele de expresie vizuala s-au inmultit. Avem Photoshop, Final Cut, Avid sau mai stiu eu ce programe de editare si efecte. Pelicula nu mai dicteaza in industria filmului. Si nici marii producatori. Filme pe beta, hi8 sau digital au facut deja istorie. Mai mult, orice utilizator are acces la toate mijloacele media. O productie fixata pe suport magnetic sau digital este accesibila acum oricui are o poveste de spus. You Tube te face vedeta peste noapte cu viralul tau care a costat mai nimic.

Mi-am dat seama de asta mai mult decat oricand dupa ce mi-am cumparat un 5 D Mark II de la Canon care filmeaza full HD. Nu e un aparat foarte ieftin, dar comparat cu camerele profi din zona e o afacere. Sunt foarte incantat de el si am senzatia ca ma aflu mult mai aproape de povestile pe care as vrea sa le spun. Ieri am filmat la teatru cateva cadre cu colegii mei care aveau o disputa legata de alegeri. Parea o scena desprinsa dintr-un film suprarealist. Ei, imbracati in costume de epoca, fortandu-si parerile despre vot. Mi se pare extraordinar ca tehnologia ridica barierele de acces catre productiile de film, lasand doar creativitatea si talentul sa faca diferenta. In curand nimeni nu va mai putea spune ca n-are destui bani sa faca un film pentru ca toata lumea isi va putea reduce povestea la dimensiunea unui film independent cu buget minimal.Poti povesti si cu un telefon mobil la urma urmei. Cu un hei-rup din partea tuturor celor implicati (actori, tehnicieni, producatori) orice poveste va putea fi spusa. Nu la dimensiuni hollywoodiene, desigur, dar viata noastra nu e doar o insiruire de cascadorii.

Asa ca, scrieti-va povestile, scenariile, puneti ideile pe hartie, caci sunt sanse din ce in ce mai mari sa devina filme.
Si daca nici Romania n-are povesti atunci nu stiu ce sa mai zic.
Romania chiar are de toate pentru filme bune. De facturi si din zone diferite.

Ma gandesc acum cand scriu la o reclama pentru prezervative si clasa politica. Sloganul ar putea suna asa:

Daca parintii lor ar fi folosit prezervativul, Romania ar fi fost un loc mai frumos. Prezervativul x. Te fereste de neprevazut.

Poate ca tara asta se poate schimba de la povestile noastre. Multi cunosc profunzimile mizeriilor politice si ale jocurilor de neinchipuit cateodata, dar nimeni nu s-a gandit sa spuna o poveste despre asta. Poate ca daca cineastii le-ar arata oamenilor adevarata fata a culiselor politice fiecare ar fi mai responsabil. Poate ca povestile ne pot salva... poate ca nu... dar daca e un singur lucru pe care nu trebuie sa-l facem acela ar fi sa NU ACTIONAM. Stand pe loc, lumea ne va depasi, iar daca nu vom fi in alt loc prin ACTIUNE sigur vom ramane in acelasi loc doar ca mai batrani, cu o zi, cu un an, cu zece... in acelasi loc...

duminică, 22 noiembrie 2009

Mergeti la vot

Bai, mergeti la vot. Mergeti la vot. Sentimentul ca ai incercat si ca nu ai capitulat nu trebuie inlocuit cu resemnarea si scarba. Astea sunt optiunile, pentru moment, mergeti la vot.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Reper moral sau instrument electoral?

Stiu ca afirmatia domnului Antonescu m-a facut subiect de dezbatere.

Pentru inceput, trebuie sa spun ca in cadrul intalnirilor din licee pe care le fac in aceasta perioada, una dintre primele propozitii adresate elevilor suna asa:

- Nu ma aflu in fata voastra in calitate de reper moral. Nici nu as putea.

Sunt martori ai aceastei afirmatii sutele de elevi care participa la aceste sesiuni.

Poate ca pasiunea domului Antonescu pentru Scrisoarea catre liceeni si pentru modul in care gandesc, despre care sustine ca i se pare corect, sa fie adevarata, insa poate fi, in acelasi timp, un instrument de marketing electoral.

Nu sunt incantat ca numele meu a fost pomenit intr-o dezbatere electorala la momentul in care Romania pare sa nu mai aiba iesire si in care nu se mai intrevede nici macar SPERANTA.

Am incercat mereu sa raman in afara asocierilor politice atat cu grupurile Vama Veche si Vama, cat si in nume propriu, iar in seara asta, unul dintre candidati mi-a folosit numele incercand sa-si defineasca o reprezentare.

As fi preferat sa nu se intample acest lucru pentru ca nu doresc sa devin un instrument electoral. Or, afirmatia domnului Antonescu exact asta propune .

Prin urmare, trebuie sa rostesc inca o data ceea ce am mai spus aici pe blog:
Nu ma alatur nici unui mesaj politic si nu sustin oficial pe niciunul dintre candidatii la presedintie.

Mai cred ca daca domnul Antonescu este incantat, sincer probabil, de indemnul pe care il propune Scrisoarea catre liceeni ar trebui sa-si asume sa faca mai mult decat o mentiune. Din pacate, ultimii ani ne invata ca acordarea creditului nostru a atras dupa sine nerespectarea promisiunilor lor.

Fundamental gresita mi se pare insa ideea de a-i intreba pe candidati, in contextul nostru socio-politic, care este reperul lor moral. Cum sa intrebi asa ceva? Este ca si cum l-ai intreba pe Michael Schumacher care este modelul lui preferat de bicicleta.

vineri, 20 noiembrie 2009