[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

duminică, 27 septembrie 2009

Ce am invatat in ultimele trei saptamani. Enescu, game over.

Ultima imagine a festivalului e privirea tulburatoare a lui Enescu pe bannerul de pe Sala Palatului. S-a facut frig. Se simte toamna. Jandarmii strang gardurile care au delimitat perimetrul festivalului. Sunt neobisnuit de trist. Si parca un pic fara rost. Nu-mi vine sa fac nimic. Mi se pare exagerat acest sentiment de pustiire care ma napadeste. Inca imi suna in cap motivul de la bis, din simfonia a treia de Brahms. Fluier a paguba si ma indrept agale spre Hilton. Timp de trei saptamani pasul era grabit caci trebuia sa prind concertul de la Ateneu. Zeci de oameni, eleganti si zambitori se indreptau in fiecare seara catre Ateneu dupa concertul vreunei mari orchestre la Sala Palatului. Era aproape o imagine anacronica intr-un Bucuresti dezorganizat. Grupuri elegante de barbati si femei inghesuiti la trecerea de pietoni unde se intalneste Calea Victoriei cu Stirbei Voda.

Acum sunt singur si nu ma mai grabesc. Si nici macar nu stiu incotro s-o apuc. Lumea merge in cluburi. Inghesuiti cate trei-patru intr-o masina. Unul se sacrifica, ceilati pot sa bea pana la intalnirea cu dimineata. Nu, nu e momentul vreunui club. Intru in Hilton si ma indrept spre English Bar, la capatul holului. Sunt imbracat elegant. Black tie. Pana si asta mi se pare fortat acum ca festivalul s-a terminat. E frumos holul lung si generos al hotelului cu marmora din abundenta, oglinzi si coloanele care sustin tavanul inalt. Pe margini sunt foste sali de bal care acum gazduiesc nunti. Si in seara asta e o nunta complet nepotrivita cu stilul locului. Ma gandesc ca e grav ca mitocania are acces oriunde. Doua doamne imbracate in culori tipatoare imi valideaza panseul.

Ajung la English Bar. Nu-mi vine sa intru. Stau singur, in mijlocul holului, nestiind ce sa fac. Daca nu stii ce sa faci intr-un spatiu public, elegant, daca te simti stingher si fara rost, mergi la toaleta. Ma indrept spre toaleta. Treizeci de secunde mai tarziu am grija ca apa sa nu-mi atinga manecile albe ale camasii. Privesc dunga alba marginita pe de-o parte de piele si de partea cealalta de negrul intens al sacolului meu si ma duce cu gandul la eleganta orchestrei din Londra. O suta de oameni ne priveau de pe scena, ridicati in picioare, cu fata catre noi, instrumentele in mana, ca o armata care asteapta calma rezultatul armistitiului. Zambete aproape imperceptibile, lipsite de superioritate dar afisand totusi constienta superioritatii prin muzica. Si ce muzica.

Imi sterg mainile cu servetelele albe, apoi folosesc si uscatorul electric. Imi plac cele cu presiune mare.Ma leg de orice actiune care sa-mi justifice prezenta in locul asta. Ies din toaleta si ma indrept spre terasa. Cateva persoane. Asta-mi alimenteaza sentimentul ca orasul e parasit. Ma indrept spre iesire. Din nou holul, nunta, coloanele, marmora, oglinzile, politetea de serviciu a receptionerei. Toate pe fondul pasilor mei ritmici dar atat de nehotarati. Sunt in strada. Taximetristii infometati de bani din fata hotelului ma privesc ca pe o curiozitate. Nu sunt o curiozitate, caci am masina. Ateneul se profileaza tacut printre copaci. E stins. Luminile de pe el sunt stinse. Ar trebui permanent luminat Ateneul. Am putea stinge Casa Poporului de tot cand se lasa serile. Cu energia castigata am putea lumina cele cateva cladiri frumoase din Bucuresti. Festivalul s-a terminat. Vreau, nu vreau, trebuie sa ma indrept spre casa.

De ce a fost important acest festival? Pentru ca asa cum spunea Paleologu in discursul de inchidere, el a avut o functie terapeutica in vremurile pe care le traim, in orasul in care traim. Din pacate in spatele acestei afirmatii se ascunde, drama noastra cotidiana. Normalitatea ca terapie e un lucru grav, trebuie sa recunoastem.

Pentru mine festivalul a fost un prilej de a invata. Au fost lucrari pe care nu le-am ascultat niciodata. Un program exhaustiv si adesea greu de urmarit caci trebuie sa recunosc ca trei concerte pe zi au fost de multe ori prea multe pentru mine. In concluzie, am fost la scoala. Si asta este de o importanta covarsitoare pentru ca ziua in care nu mai inveti, mori.

A fost un prilej de inspiratie. Ascultand muzica lumii in interpretari fabuloase am asistat uimit si cuprins parca de o bucurie tampa, la excursiile propriilor mele ganduri in locuri pe care nu le vizitezi prea des, altminteri. Festivalul a fost prilej de reflectie si brainstorming, neprogramate. Fara sa exagerez pot spune ca mintea mea a facut drumuri pe care poate doar stimulata de o excursie la Amsterdam le-ar fi putut face. Imi vin in memorie Stravinski - Pasarea de foc si Shostakovitch - Simfonia Stalingrad. Tot ascultand Shostakovitch am descoperit riff-uri de metal si chiar death metal. Si am mai inteles ca Pink Floyd au ascultat Debussy.

L-am descoperit mult mai bine pe Enescu. Cred ca Oedip este lucrarea care ii sperie pe romani in raport cu Enescu si raman adesea speriati si ignoranti. Enescu nu este insa Oedip. Capriciul nr.1 in interpretarea lui Remus Azoitei, Suita nr. 1 în Do Major cantata aseara de Orchestra Suisse Romande, cvartetele etc., sunt lucrari care il recomanda pe Enescu la adevarata lui valoare.

Poate ca insa cel mai important lucru care ti se poate intampla la Festivalul Enescu este (re)nasterea dorintei de a face la randul tau lucruri frumoase. Muzica asta, orchestrele, dirijorii, muzicienii au trezit in mine gandul ca trebuie sa filtrez tot ce am ascultat, sa decantez, sa rafinez si sa incerc la randul meu sa creez ceva frumos inspirat de taoata frumusetea care s-a cuibarit in mine in aceste trei saptamani de festival. Este, de fapt, rostul frumusetii de a incuraja frumusetea sa se nasca, sa lupte sa se nasca.

Merg pe strada. Am o masina pe care o voi deschide si o voi porni. Ma poate duce oriunde. Am o casa si un pat in care ma pot odihni. Am o viata interioara bogata si sufletul largit de muzica ultimelor trei saptamani. Nu-mi ramane decat sa incerc sa fac lucruri frumoase.

19 comentarii:

  1. Festivalul Enescu e o marca si o minune, cu toate deficientele lui de ordin organizatoric. Tudor, nu te referi cumva la simfonia Leningradului de Shostakovitch, sigur a Stalingradului? A 7-a, a Leningradului e divina, Enescu o considera o a doua natura umana.

    RăspundețiȘtergere
  2. ador Piriul sub luna al lui Enescu..pentru mine aceasta piesa ESTE Enescu..festivalul...un colt din Bucurestiul de altadata, pe cind existau doamne imbracate in rochii de matase la care aruncau un guler de vulpe argintie si care paseau pe pantofi cu tocuri de cristal

    RăspundețiȘtergere
  3. "Nu-mi ramane decat sa incerc sa fac lucruri frumoase".

    Ai trecut pe aici? Poate fi un inceput nu numai frumos...aducand un pic de bucurie sunt convinsa ca vei prelungi bucuria celor trei saptamani...daruind, vei dobandi...Doamne, ajuta!

    http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/27/stelutele-de-mare-copiii-si-parintii-din-vitrina-bravi-prizonieri-de-spital/#comments

    RăspundețiȘtergere
  4. Impresionanta concluzie despre un festival care ne face sa uitam de morcirla zilnica in care ne zbatem.

    In alta ordine de idei, sa stii ca luminile de la Casa Poporului se sting...la ora 1 sau 2(in functie de ora de iarna/vara).

    RăspundețiȘtergere
  5. Stii, citindu-ti postul stateam si ma gandeam de ce experientele frumoase ne lasa uneori un gol, ne intristeaza, daca intr-o perioada ne-au facut fericiti. Pt ca un lucru care ne-a schimbat intr-un anume fel, ne-a modelat si ne-a dus gandurile intr-o anumita directie, e tot viu si putem sa-l accesam oricand, cu un click mental. Daca suntem tristi ca le-am trait, atunci cum ne-am simti daca nu le-am fi trait niciodata? Oare cum e mai bine? Sa te bucuri de ceva ce a existat si acum nu mai e sau doar sa te intristezi gandindu-te la ce-a fost?

    RăspundețiȘtergere
  6. de cand in drum spre casa tot fredonam bisul incercam sa aflu "ce a fost???". Therefore, multumesc!

    ne cantam joi :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi pare toamna ca o usa.
    " E o rana in scandura usii unde-am batut si n-a raspuns nimeni. Deschideti usa cu grija , sa nu loviti rana cu cheia..."

    RăspundețiȘtergere
  8. am iubit,am plans,am dezamagit si am fost dezamagita, am fradonat muzica"ta"si nu numai dar si A TA.saptamana trecuta am votat-bisericile din lemn(din moldova)iar saptamana asta o sinagoga minunata din timisoara.ce toamna frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  9. Enescu - fabulos. Am gustat doar o picatura din intreg paharul si-mi pare un elixir minunat pentru suflet. Insa, ma doare singuratatea ta. :(

    RăspundețiȘtergere
  10. Iti propun sa dai o fuga prin lume sa asculti din nou minunatiile lumii:)

    RăspundețiȘtergere
  11. George Enescu,Brancusi,Ion Mincu si altii...Ei sunt cei care reprezinta spiritul pur romanesc cu adevarat!!Nu Casa Poporului si alti pseudoartisti...
    Dar dupa cate observam imaginea noastra este tot mai prost inteleasa de cei din afara sau poate se doreste asa!!!!Cand spui Romania apare binenteles acel mastodont de cladire si c-am atat,nimic despre Enescu sau despre Brincusi, oricum pe Brancusi l-am expulzat de mult!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Uof mi-e rusine de mine, am umblat aiurea prin lume, am trait la Milano (am studiat la o universitate de fite, plina de snobi), am lucrat in Dubai...da' m-am intors acasa si ce sa vezi..pe langa faptul ca probabil in noiembrie o sa-mi pierd jobul amarat (remunerat de 10 ori mai putin fata de ceea ce castigam afara), nu mi-am permis sa-mi cumpar un bilet de concert. Asa ca am stat frumos acasa contemplandu-mi teancul de diplome si urmarind transmisiile tv din cadrul festivalului. Cel putin am avut ocazia sa vad cate ceva la TV. Sa-mi fie rusine de 2 ori. Pe la 13 ani, eu copilul crescut la tara intr-o familie simpla visam sa am sansa ca macar o data in viata sa ajung sa vad Concertul de anul Nou care se tine pe 1 Ianuarie in fiecare an la Opera din Viena, sa macar sa vad cladirea Operei. Si am reusit sa ajung la Viena, in primul an, doar sa fac poze si sa ating marmura din holul casei de bilete, doi ani mai tarziu, aveam sansa sa vad acolo un spectacol de opera. Sa-mi fie rusine pentru ca m-am intors inapoi in tara, dand cu piciorul unei cariere adevarate si unei vieti decente, dar mai ales sa-mi fie rusine pentru faptul ca nu stiu cum am reusit performanta de a considera un lux in a-mi a hrani spiritul. Pana si un bilet la un concert de calitate sustinut in Romania, mi se pare un lux (a se nu se intelege gresit, pretul biletelor mi s-a parut a fi OK, doar ca aflandu-ma intr-o situatie mai delicata nu mi-am permis a-mi cumpara un bilet.) Sa-mi fie rusine pentru ca am permis sufletului meu sa se chinuie intr-o agonie dureroasa si ca nu mai gaseste foarta necesara sa se ridice din mocirla, am devenit un mort viu. a visa-visare :(

    RăspundețiȘtergere
  13. uite cum a fost penultima seara la Festival (concertul de la Sala Palatului):

    "Concertul a fost minunat si s-a incadrat in seria de concerte "teme clasice in prelucrari moderne".

    Cum poate fi Bach transpus in muzica moderna?- simplu- iei un pian, un contrabas si chemi in ajutor percutia. O combinatie aparent ciudata, dar cand este sustinuta de o orchestra puternica, totul este perfect, fara ca Bach sa-si piarda din stralucire"- Andrei Aiordachioei, 13 ani, elev doar de un an la Liceul de Muzica, studiaza cornul si este posesor a patru premii:

    * martie 2009: Premiul I – Olimpiada de interpretare instrumentala, clasele III – VIII, faza zonala, Bucuresti;

    * aprilie 2009: Premiul I – Olimpiada de interpretare instrumentala, clasele III – VIII, faza nationala, Alba Iulia;

    * aprilie 2009: Premiul II – Concursul de solfegistica, editia a VIII-a, Bucuresti;

    * iunie 2009: Premiul I – Concursul national de interpretare instrumentala “Marele Premiu al Palatului National al Copiilor”, Bucuresti

    AM SCRIS DESPRE ACEST COPIL TALENTAT AICI
    http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/09/doua-bilete-sau-andrei-despre-bach-in.html

    RăspundețiȘtergere
  14. Purtăm Bucureştiul real, al adevăraţilor pasionaţi de cultură, cu noi, oriunde am trăi. Muzica e calea cea mai rapidă ("suflu-al statuilor poate") de a păstra atingerea frumuseţii. Trebuie doar să deschidem uşa asta mai des.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ferice de tine ca ai posibilitatea sa-ti incarci sufletul caci nu oti o au!Profita si gindeste-te si la altii!

    RăspundețiȘtergere
  16. Chaolyne si-a redeschis blogul personal .....Intra si tu http://chaolyneteiubeshte.blogspot.com Nu pierzi absolut nimik dak dai un click si citesti .....(asta daca stii sa citesti )!!!Astept PARERI, COMENTARII, RECLAMATII pe privat ...sau chiar pe blog ...Multumesc !!

    RăspundețiȘtergere