[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

vineri, 30 iulie 2010

Brand de tara

Daca banii sunt de la Uniunea Europeana si sunt gratis de ce sa nu ne batem joc? De ce sa nu-i bagam in buzunare? Orice agentie de publicitate din Romania si aici ma refer la top 10 ar fi livrat ieftin si bine. Ar fi acoperit partea strategica si n-ar fi fost nevoie de niciun studiu care sa ne vorbeasca despre perceptiile asupra Romaniei si care sa coste sute de mii. Perceptiile europene asupra Romaniei se oglindesc in politicile externe: vezi schengen, rromi etc.

Barba Iorgu din Gokceada (Turcia) ne-a intampinat zambitor, exclamand: - Ceausescu!!!
Repet, o echipa romaneasca de cativa oameni ar fi livrat ceva mai aproape de adevar! Daca adevarul Romaniei e in natura de ce nu ne-am apropiat de limbajul vizual al geniilor care s-au inspirat din natura: Brancusi, Enescu, Grigorescu, simbolistii romani. Daca nici Brancusi n-a facut sinteza vizuala cine naiba a mai facut? Un milion l-am rezolvat simplu. Au mai ramas saptezeci si cinci. Cine se pregateste? Se pregateste cine stie sa faca cel mai bun "para-ndarat".

Explore the Carpathian garden. Wow! Ar fi fost o varianta mult mai ieftina si mai eficienta din punctul meu de vedere. Cu o licenta cumparata de la Carlsberg ar fi mers un slogan de genul: Romania, probably the best bribe in the world!!!

PS. Nu cred ca e timpul pierdut ca o serie de agentii din Romania sa-si incordeze muschii si sa ne arate care ar fi fost un logo si un slogan mai aproape de adevar.

PS2. Ce nu par sa inteleaga cei care comanda logo-uri este ca un brand nu are o valoare intrinseca, ci aceea data de munca oamenilor care il formeaza. Apple este Steve Jobs, Google e Brin si Page, Nike este o liniuta care a costat 50 de dolari, Ford este numele unui om care a muncit 16 ore pe zi si a avut 160 de brevete de inventii, iar Rolling Stones s-ar fi putut numi oricum cu conditia sa fi compus aceleasi piese.

Brandurile sunt facute de oameni. Brandurile sunt oamenii. In cazul nostru, cine sunt oamenii?

UPDATE.

in virtutea conceptului de " benefit of a doubt" si ca sa nu fiu considerat un caine care latra in vant iata explicatiile furnizate publicitarii care au asistat ministerul turismului aici

joi, 29 iulie 2010

miercuri, 28 iulie 2010

Sunt pe aici

Ma simt dator sa va spun ca revin maine cu o povestioara de la mare. Mai degraba ceva induiosator. Plus cate ceva legat de kitesurfing. Si niste poze pe care le-am facut in 2 mai acum vreo zece zile. Stay tuned these days.

luni, 26 iulie 2010

Cruciada Culturii prezinta "Bataliile Toamnei"

Cavalerii Frumosului se pregătesc din nou de luptă. Cruciada Culturii, mişcarea de promovare a valorilor artei iniţiată de Agenţia de Vise şi Fundaţia artEST continuă lupta împotriva Urâtului. Sub blazonul Cruciadei Culturii, Bătăliile Toamnei vor avea loc în fiecare lună, la Ateneul Român. În septembrie, octombrie şi noiembrie, iubitorii muzicii clasice vor avea bucuria de a-i asculta pe Sam Haywood, surorile Labeque şi Sarah Chang în trei concerte vibrante la Ateneul Român.

Chopin trăieşte. Prin Sam Haywood!
Pe 25 septembrie 2010 Sam Haywood aduce muzica lui Chopin la Ateneul Roman într-un recital deosebit. A impresionat publicul din întreaga lume alături de Joshua Bell. Acum revine şi interpretează piese de pe cel mai recent album al său, înregistrate chiar la pianul Pleyel, la care a cântat Frederic Francois Chopin. În anul în care întreaga lume îl celebrează pe marele compozitor, recitalul de la Bucureşti vine ca un punct de referinţă în demersul de popularizare a celor mai frumoase lucrări ale acestuia.

Surorile Labeque, recital de pian la patru mâini
Katia şi Marielle Labeque ne răsfaţă pe 27 octombrie 2010 cu un dublu recial de pian la Ateneul Român. Recitalurile de pian cântate la patru mâini sunt cu atât mai speciale cu cât piesele alese sunt mai complexe. Forţa lor vine din ritmul spumos cu care se cantă şi sentimentul de fervoare cu care învăluie. Surorile Labeque propun pentru recitalul de la Bucureşti un program cu piese ale compozitorilor Isaac Albeniz, Claude Debussy şi Maurice Ravel. Un recital romantic, dar plin de viaţă.

Sarah Chang aduce la Bucureşti celebrul concert de Brahms
La începutul acestui an a cucerit publicul român într-un recital extraordinar. Pe 28 noiembrie 2010, Sarah Chang revine la Ateneul Român într-un concert de amplitudine, alături de Orchestra Filarmonicii “George Enescu” sub bagheta dirijorului Emmanuel Villaume. “Zeiţa Viorii” va face din nou ca fiecare coardă a instrumentului ei să se confunde cu pasiunile noastre, dăruindu-ne o seară pe care nu o vom uita uşor.

Cruciada Culturii este susţinută de UniCredit Ţiriac Bank şi Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România.

duminică, 25 iulie 2010

VAMA @ Costinesti





Credite foto: Victor Bogdan Gheorghita

sâmbătă, 24 iulie 2010

Cand eram copil

Cand eram copil se auzeau zgomotele copitelor cailor lovind asfaltul. Cand eram copil bucuria nemasurata era aceea a paharului de apa pe care il beam pe nerasuflate dupa ce veneam de la fotbal. Cand eram copil toate lucrurile erau mari. Atat de mari incat nu-mi faceam probleme ca as putea vreodata sa le ating sus, in varful lor. Cand eram copil credeam cu strasnicie in biletele de la casuta loto pe care le fabricam singur. Cand eram copil vis-a-vis de blocul nostru era o biserica de pocaiti. Saream gardul bisericii, nu pentru credinta, ci ca sa bem apa de la cismeaua fermecata. Cand eram copil imi faceam curaj sa merg cu tramvaiul. Atunci, tramvaiul ar fi putut sa ma duca oriunde. Cand eram copil am vazut un mort pentru prima data. Pe doamna Dezideriu. A fost atunci cand m-am gandit ca painea de la mort are gust de lumanare. Ma furisasem in dormitorul alor mei si am privit mult cum doamna Dezideriu se uita la cer cu ochii inchisi de pe platforma unui camion pe care asezasera cosciugul ei. Cand eram copil numaram nucii de pe drumul spre mare. Cand eram copil aveam unde sa ma cuibaresc. Cand eram copil toamna era speranta, iar vara nesfarsita. Cand eram copil doamna Marioara ma striga inapoi acasa. Cand eram copil nu transpiram abundent. Nu imi era cald. Imi era doar frig atunci cand era frig cu adevarat. Cand eram copil plangeam fara sa ma gandesc la alte lucruri in acelasi timp. Cand eram copil plangeam si ma gandeam la lacrimile mele. Cand eram copil radeam pana ma durea burta. Cand eram copil nu tanjeam si nu mi-era dor. Cand eram copil iubeam fara sa stiu. Ii iubeam pe ei. Ei doi. Cand eram copil erau mari si se aplecau catre mine. Nu-mi faceam griji ca as putea sa-i ating pe crestetul capului.

joi, 22 iulie 2010

Vama @ Club A







Credite foto: Adrian Zanfir, Alin Pandaru, Adrian Pandaru, Anca Popa.

marți, 20 iulie 2010

Germanii au interzis manelele in masini

Producatorul german de software Menschtechnik a inventat un dispozitiv care poate stopa manelele in masina. Este vorba de un analizor de spectru al frecventelor audio incorporat in playerul masinii fie ca e vorba de cd, mp 3 player sau radio. La o anumita frecventa generata de vocea umana si la un anumit ritm dispozitivul induce computerului de bord comanda de a nu mai furniza scanteie astfel ca ciclul motorului se intrerupe. Mai multi producatori si dealeri romani de autoturisme au inceput sa comande pe masinile lor optiunea brevetata luna trecuta de producatorul german. Inventia se pregatesteste sa faca deja turul saloanelor auto din Europa, in toamna.

luni, 19 iulie 2010

Vama @ Vama Veche










Credite foto: Bogdan Chesaru

duminică, 18 iulie 2010

Making of Vama @ Vama Veche







Credite foto: Bogdan Chesaru

vineri, 16 iulie 2010

Back

Am revenit. N-am avut tragere de inima sa scriu in ultimele zile. Sunt patruns de un fel de distantare fata de blog. Marturisesc ca gandul imi sta doar la zmeul meu. De fapt, la cele doua zmee ale mele.

Vama va canta piesele Vama Veche. Stiti asta deja. Exista un comunicat de presa care circula pe net. Ma bucur? Da, ma bucur. Nu stiu insa daca ma bucur ca pot canta piesele sau mai degraba sunt fericit ca am scapat de o constrangere. Cred ca libertatea mi-e foarte draga. Desi, adesea, habar n-avem ce e aia libertate.
As vrea sa le multumesc foarte mult celor care iubesc discul si piesele Vama. I-am simtit alaturi in toata perioada asta. Vama este muzica pe care simt sa o fac acum. Iar cei care iubesc muzica Vama ma iubesc pe mine cel de acum. Asta te ajuta sa mergi inainte.

O sa cantam la Folk You, duminica. Si asta presupun ca stiti. Am emotii. N-am cantat in Vama de atata timp. Repetam de zor. O sa fie un moment acustic in concert. Chitara acustica a lui Eugen suna frumos. E blanda si cristalina. E de pe plaja. 1996. Este anul cel mai frumos al Vamii. Pentru mine. Doua terase, marea si satul. Tempi passati.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Mancam pe un munte si privim marea. Fara alte comentarii. Incerc sa-mi dibui destinul in formele norilor care se prefigureaza pe cer. Poate ca cerul plin de nori este zatul cafelei de pe fundul cestii lui Dumnezeu. Poate ca Dumnezeu isi rescrie viitorul.

joi, 8 iulie 2010

Ziua trei. Marea. Vantul.

A fost o zi grea. Vantul si-a facut de cap cu noi. Cum a vrut el. A fost ziua performerilor. Noi, aspirantii, ne-am luptat cu marea. Sau, mai degraba, cu limitarile noastre. Performerii au zburat prin aer. Noi am privit marea in toate culorile impresionistilor. Tulbure si dezlantuita azi. Halid, foarte dragut, mi-a oferit limonada azi. Aici pe insula "ospitalitatea proverbiala a romanilor" mi se pare o gluma. Oamenii sunt amabili si condescendenti structural, ceaiul si cafeaua fac parte din orice fel de ritual de intampinare. Oameni simpli si modesti, al caror zambet permanent te induioseaza cumva. N-ai cum sa nu fii atins de acest comportament si sa nu-ti revizuiesti electrocardiograma orgoliului. Ma rog. Acum stau cu trei prieteni intr-o curticica pietruita, cateva masute, langa o cocioaba alba si albastra de care se sprijina un mesteacan care tinteste spre cer. Vantul s-a linistit, e aproape asfintit si cerul a sters amintirea unei zile gri limpezindu-se.

miercuri, 7 iulie 2010

Insula. Marea

Azi am plutit pe apa. Am stat in apa ca in copilarie. Ma tot gandesc ca paradisul e o chestiune atat de subiectiva care tine mai degraba de o increngatura psihanalitica a fiecaruia dintre noi decat de vreun concept bine determinat. Marea e absoluta si paradisiaca. Necrutatoare, s-ar grabi sa spuna unii. Fascinanta, altii. Cate valuri, atatea definitii. Cert este ca de la vladica la opinca marea exercita asupra noastra, a tuturor, un tip de fascinatie indescriptibil. Si asta aproape ca nu e comentabil. Poate ca doar in fata marii si in celula unei inchisori ajungi sa-ti pui cele mai profunde intrebari, sa cauti cele mai intortocheate raspunsuri. Am plutit pe mare azi si probabil ca se va gasi vreun tabloid care sa minimalizeze ceea ce simt cu vreun titlu vulgar, un comentariu penibil si un copy paste cu mentionarea blogului (nicidecum vreun link), dar eu va impartasesc voua, celor care veniti pe aici, sentimentul asta ca absolutul se gaseste in mare. Ma bantuie un paradox: fascinat de nesfarsit, omul face tot posibilul sa-l limiteze si sa-i aplice constrangeri. Nu exista forma mai mare si paralizanta de frica.

P.S. Vinetele cu marar mi-au reinnodat sirul amintirilor din copilarie. E fermecator si dureros in acelasi timp. Localnicii privesc zmeele noastre cu un zambet pisicher, curiozitate si condescendenta. Turcii de pe insula asta sunt cinstiti si puri. N-au sentimentul grecilor, acela ca totul li se cuvine (Of, Grecia, Grecia). Hagi ramane cartea noastra de vizita. I-am batut la fotbal pe kiterii turci cu 5-4. Nu ne-au dat berea ca vor revansa. Sunt draguti, dar joaca agresiv. Calamarii la gratar sunt dulci, iar shaworma n-are nicio legatura cu ce mancam in Romania. Mujahedinul continua sa ma trezeasca la ora cinci ca spulberandu-mi visele in diverse colturi ale creierilor si camerei mele.

marți, 6 iulie 2010

Insula. Inceputul

Mujahedinul ne-a trezit pe la ora patru. Tanguirile lui au deschis o fereastra spre un trecut al carui martor n-am fost niciodata. Noptile semilunei. Aseara, pe munte, am baut vin din butoi de pin din via lui Barba Iorgu. In spatele nostru, la o masa lunga, grecoaice batrane dansau fericite in aplauzele barbatilor. Vantul tacuse la ora aceea. Satucul grecesc n-are mai mult de zece case.

Dupa amiaza, in piata pietruita din centrul insulei, ne-am invartit in jurul stalpului care marcheaza sensul giratoriu. Sapun cu aroma de lamaie si lavanda, rahat ingeresc, chipuri crapate de soare si ochi negri de fecioare in care dorinta se luase la tranta cu traditia.

Oamenii sunt calzi si apatici la prima vedere. Moliciunea lor vine dintr-un fel de resemnare: de ce sa mai lupti impotriva soarelui? De ce sa nu te abandonezi arsitei si sa-ti lasi gandurile sa se usuce pana-si pierd vitaminele?
Nu stiu sa denumesc inca locul in care am ajuns... dar va fi un jurnal.

luni, 5 iulie 2010

Vama @ Kazeboo










Credite foto: George Panait

vineri, 2 iulie 2010

O doamna despre iubire

O doamna venerabila si tonica mi-a transmis cea mai frumoasa metafora a iubirii intr-o scurta conversatie pe care am avut-o acum cateva zile. Mi-a spus asa despre sotul ei, cu o voce suculenta, gatuita si nostalgica in acelasi timp: - Cand mi-a pus prima oara mana pe tate am simtit ca raman gravida!

Trafic la raze

Ati observat ca de cele mai multe ori cand te lasa sa treci cu masina in fata lor sau iti acorda prioritate cei mai multi dintre romani o fac cu un gest superior, dispretuitor aproape?
Cu o mutra cel putin plictisita inclina capul in directia in care te lasa sa mergi si coboara colturile gurii in jos sau dau din mana a lehamite.
Faptul ca te lasa sa treci este o favoare zeiasca adresata tie, umil si nesemnificativ participant la trafic.
Stau si ma intreb adesea, de unde atata aroganta la un popor care a trait zeci de ani in frica si umilinta?
Suferinta nu trebuia sa ne faca mai buni, mai ingaduitori?
Dupa douazeci de ani emfaza domina relatiile cotidiene. Iar traficul este radiografia perfecta a oricarei societati. La fel ca si comportamentul care deriva din trafic.

joi, 1 iulie 2010

DaDa

Dupa isteria asta generala a cresterii preturilor, uneori nefondata, ma mira sa mai vad si antreprenori normali. Bistro DaDa, un loc foarte misto pe Matei Voievod, nu creste preturile. Cred ca un asemenea loc are nevoie de reclama.
Problema romanilor nu pare sa fie profit pe volum mare (mai multa munca), ci mega profit pe volume mici (mult mai putina munca).
Sunt convins ca exista si antreprenori fortati sa creasca preturile, dar si foarte multa impostura.

Dubii cu privire la demoni

Stau pe intuneric si privesc demonii copilariei mele.

Si-au facut datoria. M-au speriat pentru eternitate. Acum, pieile zbarcite le atarna de pometi, iar ei ma privesc rugator, mut.

Mi-e mila de demonii care mi-au strecurat frica in oase. Aproape ca am uitat cum se insinuau in sufletul meu cat o ghinda, pe la ceasul somnului de dupa-amiaza.

Mutilat si iertator ma prezint in fata oamenilor din jurul meu gata sa le fac rau.

I-am achitat pe calaii fiintei mele mici. Multi imi spun ca ar trebui sa ma intorc la ei cu orice chip si sa-i omor acolo, langa pat, in camera plina de desene, unde cutia cu trenuletul electric zacea acoperita de praf, sub pat.

Sunt destui oameni care spun ca ma pot insoti pana in zilele alea cand imi hraneam primele nefericiri si demonii imi violau sufletul cat o ghinda. Mi-e frica, totusi, de serpasii astia de ocazie.

Mi-e frica sa nu ratacesc drumul inapoi. Demonii mei zac intr-o balta de sange, iar eu tremur cu cutitul in mana incercand sa refac traseul. Insotitorii mei ar trebui sa-l stie. Poti oare sa ai incredere in calauzele astea care spun cate-n luna si-n stele?

Ii mai las sa ma priveasca. Raul a fost facut.
Dupa ce-ti omori demonii, daca ai curajul s-o faci, e musai sa te intorci inapoi pe acelasi drum.