marți, 21 noiembrie 2017

19 ani fără tata

Acum 18 ani tata murea într-o dimineață de noiembrie. Între timp ziua asta a pierdut din durere și a rămas un prilej de amintire. Colegii lui spun că a fost cel mai mare gazetar de sport din istoria României. A scris douăzeci și nouă de cărți despre fotbal și alte sporturi. A muncit ca traducător în prima parte a vieții lui, până să ajungă redactor la Sportul Popular. A avut o cronică duminicală la radioul național. Vocea lui era inconfundabilă, la fel cronicile. S-a folosit de o cultură vastă ca să impună un stil unic în care sportul devenea mereu pretext pentru literatură. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viața l-a împiedicat să ajungă scriitor. Viața am fost noi, copiii lui pe care a trebuit să-i crească. A fost un tată la care ne-am uitat mereu în sus, deși el era atât de aproape de noi. Pe biroul meu de acasă e o fotografie din care tata privește pătrunzător cu ochii lui căprui în timp ce buzele se întind imperceptibil către un zâmbet ștrengăresc sub nasul lui coroiat, grecesc. 


Tata era, mai presus de toate, un om bun, generos și modest care nu se sătura să învețe. Una din imaginile care mă urmărește din copilărie e cu tata pe canapea răsfoind concentrat o enciclopedie Larousse. N-am reușit să moștenesc nici generozitatea, nici bunătatea lui cu atât mai puțin curiozitatea care l-a transformat într-un personaj atât de luminat. Mai devreme vorbeam la telefon cu mama și ne întrebam ce rost au toate cuvintele astea. Pe nimeni nu mai interesează cine a fost tata. Cărțile lui vor fi date uitării. O vreme durerea a fost motorul care ne-a ajutat să-i conservăm și prelungim imaginea. Am organizat câteva ediții ale Premiilor Ioan Chirilă pe care le acordam celor mai buni jurnaliști de sport. Între timp am renunțat să le mai organizăm. Ca la orice premiere de pe la noi au fost mereu suspiciuni de “aranjamente”(ce absurd mi se pare), au lipsit banii și, în cele din urmă, parcă și jurnalismul. Cu toate astea au fost jurnaliști care și-au afișat cu mândrie aceste titluri, semn că inițiativa a avut succes și prestanță. După premii numele tatei a fost rostit din ce în ce mai rar. Așa că tot ce scriu acum nu mai are sens decât pentru mine și pentru cei din ce în ce mai puțini cu care tata a impărțit timp. După ce am devenit părinte am înțeles mai profund că un copil își va privi tatăl diferit, la vârste diferite. Aici unde sunt eu acum e mai importantă istoria mea personală cu tata decât nevoia orgolioasă de a aminti unei lumi întregi că el a fost Ioan Chirilă. Astăzi el e tata, care deschidea ușor ușa camerei mele doar ca să verifice dacă citesc și o închidea imediat, la fel de încet, cu delicatețe și un zâmbet satisfăcut pe față. Bărbatul care m-a ținut strâns în brațe în timpul cutremurului din ’77(poate de la strângerea aia puternică nu mi-e mie frică de cutremure). Același tata care cobora din bloc cu pașii ușor târșâiți douăzecișidoi de ani mai târziu ca să vadă mașina formației, să schimbe două vorbe cu colegii mei din Vama Veche și să-i spună drum bun lui fi’su. Umbra impunătoare și grea care își făcea loc timid în somnul meu de dimineață și mă trezea ca să merg la școală. Ouăle năclăite în crutoane și ceașa mare de cacao cu lapte. Îndemnul sever care mă făcea să mă gândesc la ceai: - Mestecă ce-ai în gură. Ghiozdanul. Pe tata nu am apucat să-l văd cum moare. Nu l-am ținut de mână, nu ne-am luat rămas bun. Și cred că e mai bine așa. De puțin timp am început să mă gândesc că pentru tatăl care pleacă e infinit mai greu decât pentru fiul care rămâne. Au trecut optprezece ani fără tata.optsprezece ani cu tata. 

27 de comentarii:

  1. L-am cunoscut si admirat enorm pe tatal tau. A fost colegul erudit al tatalui meu, Pavel Peana (si el plecat mult prea devreme acum 13 ani), la Gazeta Sporturilor. Si primul om care mi-a corectat si indrumat articolele mele de adolescenta timida de 14-15 ani. Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Momentul in care a murit el este momentul in care a inceput sa moara jurnalismul sportiv in tara noastra. Nu mai citesc acum ziarele, nu ca n-as vrea, dar fiindca nu mai scrie nimic in ele. Nu cred sa fi scapat vreo rubrica de-a lui in copilarie, oriunde ar fi fost ea scrisa. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred că tatăl rau va fi uitare.Nu sunt fan sporturi dar am urmarit multe competiții datorita comentariilor tatălui tau ,de la care mărturisesc că aflam multe lucruri interesante,de cultura generală,asa ca nu urmăream sportul decat pentru a afla lucruri noi:-).In rest, ar fi tare mândru sa vada adultul care au devenit.Nici nu se putea altfel.Nu ar fi fost posibil.O familie atât de frumoasă ca a voastră .Caractere puternice ,pline de personalitate si charisma.

    RăspundețiȘtergere
  4. Scrii grozav! Este trist, dar, la gândul că ne ducem toți, încercăm să trecem peste. Tata este în viață, dar gândul că-i voi pierde....mă ucide lent. Laud amintirea ta despre el, laud faptul că știi să-i pui în valoare trecutul. Eu l-am cunoscut la radio doar, copil fiind, cu tata în casă, care asculta știrile sportive ca pe o cântare duhovnicească, deși nici la biserică nu avea voie. Era militar. În fine, tata este cel care m-a învățat să-i apreciez pe toți oamenii de valoare, care ne-au încântat auzul. Deci tot tata. Desigur, mama veșnic atentă la nevoile noastre, a știu mereu să ne fie alături, împreună cu el. În '77 aveam aproape un an, mare lucru nu știu, dar știu de la mama tot ce s-a întâmplat și știu că tata alerga disperat spre casă, de la unitate. Iubesc amintirile astea, așa cum sunt ele! Te felicit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Intamplarea a facut ca, in urma cu 19 ani si doua zile, sa fiu cel care i-am luat, cred, ultimul interviu Maestrului...Si un final de interviu ce se termina cam asa, daca imi aduc bine aminte:

    " - Maestre, cum va arăta fotbalul in secolul urmator? (discutia fiind in noiembrie 1999)

    - Simplu! Nu va mai exista! De ce? Pentru ca nu voi mai fi eu!"

    Pfff....ce de ani au trecut!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Este adevarat ca in ultimele clipe citea "Crima si Pedeapsa" de Dostoievski? Mi-as dori sa citesc si eu la final ceva din Dostoievski - poate din aceeasi cartea sau Idiotul sau Fratii Karamazov!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am 50 de ani. Tatal meu traieste... in sensul ca inca mai este constient. Nu am avut niciodata o relatie foarte buna cu el, intre noi a fost mereu o dragoste cu nabadai, ca sa ma exprim cumsecade, ori cum se cade.
    Textul tau, Tudor, lasand la o parte faptul ca se refera la un om pe care-l admir de cand eram pusti, m-a emotionat in asa masura incat (plang) maine imi voi vizita tatal, voi incerca sa il mangai cum el nu a stiut... sau sa ma mangai pe mine cu mana lui, cumva.
    De un lucru poti fi sigur: nu doar Ioan Chirila, ci orice tata s-ar mandri cu tine.
    Ai admiratia si respectul meu!

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte frumos scris, Tudor! Dar sa stii ca noi rapidistii nu l-au uitat, nu-l vom uita si il vom respecta intotdeauna pe tatal tau. El cel care ne-a dat "biblia rapidistilor": Glasul rotilor de tren!

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga Tudor,

    am avut placerea sa ne cunoastem fugitiv in Glasgow, recent, pacat ca nu am schimbat mai mult decat 2 vorbe.
    Gandindu-ma la momentul greu pe care l-ai avut acum 19 ani, tot ce imi vine in cap este asta :

    http://www.getavideo.xyz/watch/?v=Orffib07fr0

    Te-am vazut la TV atunci, eram un pustan de 17 ani care daduse accidental pe TVR1, dar care a ramas profund miscat de ceea ce ti se intamplase...imi amintesc si acum dupa atata timp scena de final.
    Cred ca te-a urmarit de undeva din spatele scenei, si a plecat apoi luand o carte sa-i tina de urat pe drum...

    RăspundețiȘtergere
  10. Am citit sapte din cele douazeci si noua ... mi-au marcat copilaria si adolescenta in ceea ce priveste deschiderea catre sport si nu numai . Maestrul Ioan Chirila a fost si va ramane intr-adevar unic prin stilul sau . Probabil ca daca si-ar fi propus ar fi reusit si macar un scenariu de film memorabil . Nu cred ca va fi uitat vreodata . E adevarat ca din ce in ce mai putini ii amintesc in spatiul public numele si meritele , chiar si cei din media , chiar si cei care la un moment dat au fost castigatorii Premiului Ioan Chirila . Pacat . Rusinea e a lor . Eu ca simplu cititor n-am cum sa-l uit pe Ioan Chirila . Nu stiu cat de mult conteaza asta pentru familie . Dar nu sunteti singuri , am aceasta convingere . Si-l voi citi in continuare pe Ioan Chirila .

    RăspundețiȘtergere
  11. Tudore!
    Si eu mi-am pierdut tatal.
    Dar,acum un an,mergand la Universitate pe langa "anticari" am intrebat candid...aveti "Viata la puls 200"???
    Un om (de breasla,desigur) a scos cartea si mi-a dat-o cu satisfactie.
    Am plecat fericit.Era o parte a copilariei mele regasita...

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna Tudor si felicitari pentru sinceritatea articolului. Iti multumesc pentru aceasta introspectie. Si eu am ramas fara tata, la 19 ani, sunt 10 ani de atunci si dupa inca 4 ani si mama s-a dus
    Si eu am decis sa imi pun gandurile in scris

    De multe ori ma gandesc cum viata noastra se schimba in momentul in care ne pierdem parintii - pentru mine a fost expresia libertatii responsabile in care am observat ca pot fi oricat de jos sau oricat de sus.

    Acesta e un subiect nu foarte des atins dar care doare

    Trecand prin experienta pierderii ambilor parintii as vrea cumva sa ajut daca pot, prin o vorba buna sau un gand bun - cum as putea sa folosesc aceasta lectie pentru a ajuta pe altii, ma puteti ajuta cu o idee ?


    Multumesc Tudor, multumesc tututor!


    Cu drag,
    Andrei

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga Tudor,

    Nu l-am cunoscut pe tatăl tau dar mi-a marcat adolescenta. Am câteva din cărțile lui. La fiecare ieșire în străinătate îmi aduc aminte de poveștile lui.
    Tudor, din cartea CM 1978 știam pasaje întregi. Adevărul ca și acum știu ca la Buenos Aires un grec face cele mai bune pommes frites. Când am fost prima oara la Paris știam ca în Bois de Boulogne unii ascultau Radio România.
    Asa ca Tudor, tatăl tău este mereu...
    Dragă Tudor, este foarte mândru de tine.

    Cu prietenie,
    Victor Moga
    TIMIȘOARA
    moga.victor@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  14. 9 ani fara tata tot pe urata zi de 21 noiembrie. O alta poveste la 10 ani distanta. E frumos ca vorbesti de tata, o veche vorba amerindiana zicea ca mori doar atunci când nimeni nu mai vorbeste de tine.

    RăspundețiȘtergere
  15. Oamenii valorosi nu mor niciodata. Ioan Chirila nu va muri atata timp cat ii vor fi citite cartile. "Nadia" este cartea pe care am primit-o cadou de la tatal meu. Mi-a scris pe prima pagina o dedicatie pe care parca o vad si acum. Stiu pasaje intregi din carte. De fapt parca vedeam un film derulandu-se in fata ochilor mei in care eroii principali erau Nadia, Bela, Teodora, cu totii in jurul lui Ioan Chirila. Ai fost norocos sa te nasti intr-o asa familie. Din doi oameni foarte talentati uite ca a iesit un copil talentat. Am fost la o piesa de teatru regizata de mama ta, cu tine pe scena. Am avut sansa sa stau aproape de dumneaei si am vazut-o cum te privea. La sfarsit am felicitat-o. Nu-ti imaginezi ce mandra era de tine. M-am gandit atunci si la tatal tau. Probabil era undeva pe-acolo mandru de amandoi. Dar sigur ca mult mai fericit pentru tine. Doar esti o parte din el. Si revin de unde am plecat: Ioan Chirila nu va muri niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  16. Of, Doamne! Nu m-am gandit niciodata ca “pentru tatal care pleaca” trebuie sa fie mai greu decat pentru copilul care ramane si cred ca nu m-am gandit la asta caci am fost prea preocupata cu suferinta mea si cu intrebarea ce ma apasa si azi: “cum ar fi fost viata e mea daca el n-ar fi plecat asa devreme?” Insa pentru el o fi fost cumplit sa realizeze ca nu o sa ma vada cum cresc sau ce se va alege de mine...
    La mine-s doar 16 ani fara tata, doar ca acesti 16 sunt egali cu cei 16 pe care i-am petrecut cu el, de aici mai departe vor fi mai multi cei fara el...
    In alta ordine de idei, am toate cartile tatalui tau, le-am citit si m-am simtit prin ele aproape de sport si pe undeva aproape de tata, un om pasionat de tenis, fotbal si lectura. Imi face mult bine sa vad cartile lui Ioan Chirila in biblioteca si sa-mi amintesc de “Frumoasele noastre duminici” din copilarie sau cum m-a invatat tata sa imi urmez pasiunea de a “rasuci fusele orare”. Uneori ma gandesc cum l-ar influenta tata pe fiul meu, dar probabil “Ar fi fost prea frumos” sa se intalneasca in viata asta.
    Nu, nu l-au uitat toti pe Ioan Chirila si probabil stii tu, Tudor, ca nu murim cu adevarat decat atunci cand ne uita cei pe care i-am iubit...

    RăspundețiȘtergere
  17. Tudor, scrii foarte frumos, dar...totusi, nu sunt 18 ani ??

    RăspundețiȘtergere
  18. Salut. Tudor, tatal tau nu a murit, tatal tau nu a fost uitat. Se regaseste in sufletul si in mintea ta si a familiei sale, asta in primul rand. Apoi, traieste prin cartile sale, pentru unul ca mine si ca multi altii care le-am citit. Si care am calatorit imaginar pe meleagurile minunate ale Campionatelor Mondiale leganati de cuvintele mestesugite ale Maestrului Ioan Chirila. TATAL TAU NU A MURIT, TUDOR. Traieste in inimile tuturor celor care mai cred inca in har, cultura, scris de calitate, libertate. Numai bine iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  19. Nu vor fi uitate, din contra vor fi mai cautate cartile lui. Eu cel putin asta fac de cate ori dau de cate un anticariat mai mare sau vreun mall. Doar anul asta am achizitionat vreo 6. Pacat ca nu se publica altele noi, sunt sigur ca s-ar gasi cumparatori.

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  21. Tudor scrii foarte bine si apreciez ce faci in general nu doar in muzica.

    RăspundețiȘtergere
  22. Bună, sunt Theresa Williams După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenului meu și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică care mi-a ajutat cu propria mea problemă. email: drogunduspellcaster@gmail.com îl poți trimite prin e-mail dacă ai nevoie de asistența lui în relația ta sau în orice alt caz.

    1) vrăji vrăji
    2) Vrăjile pierdute de dragoste
    3) Vrăjile de divorț
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit din trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    prin drogunduspellcaster@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  23. Salut Tudor,

    foarte frumos ce-ai scris despre nea Vanea, am citit cea mai mare parte a cartilor lui, intr-adevar, un mare scriitoe si gazetar. Dar azi iti scriu referitor la finala de vineri. Daca Jane a ajuns in "finala fetelor", cred ca ar fi minunat daca i-ai da pt ultima seara ceva pe masura talentului ei extraordinar si vocii ei de senzatie. Poate ca ai deja gandurile setate dar, cine stie? Cred ca i s-ar potrivi minunat ceva de la Shirley Bassey, If you go away, Never, never never sau This is my life plus ceva de la Whitney, de ce nu chiar I will always... Cu doua prestatii exceptionale din asemenea repertorii ar castiga lejer concursul, la cat de buna este fata asta. Mult, mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  24. Nu, nu e asa. Nu a fost uitat.
    Tatal meu imi spunea tot timpul ce scriitor mare a fost tatal tau.
    Anul acesta Nadia Comaneci a fost la noi in firma.
    Un tanar care promoveaza din greu cititul avea la el cartea scrisa de tatal tau despre Nadia. L-am ascultat mult timp povestind cat de frumoasa este cartea.
    Nu, nu a fost uitat.

    RăspundețiȘtergere